Primul ministru Pedro Sanchez: „Între a nu face nimic și a merge înainte fără legea bugetului sau, să dau cuvântul spaniolilor, am ales a doua variantă”. Acesta va fi al treilea vot în patru ani în țara iberică.
Prim-ministrul Pedro Sanchez a anunţat vineri că Parlamentul spaniol va fi dizolvat şi că pe 28 aprilie 2019 vor avea loc alegeri generale.
Sanchez a trecut în revistă realizările din cele 8 luni de când a preluat conducerea.
În iulie 2018, Guvernul lui Mariano Rajoy (PP) a fost dat jos în urma unei moţiuni de cenzură depusă de socialişti, susţinută de partidele separatiste ERC şi PDeCAT.
„Există înfrângeri parlamentare care reprezintă victorii sociale”, a declarat Sanchez vineri. În urma presiunilor făcute de opoziţie şi societatea civilă şi după respingerea bugetului, miercuri, Sanchez a cedat şi a anunţat că Parlamentul va fi dizolvat, iar alegerile vor avea loc la finalul lunii aprilie.
„Am decis dizolvarea camerelor şi convocarea alegerilor parlamentare pe 28 aprilie”, a anunţat el. Pe 5 martie vor fi dizolvate camerele, iar campania electorală va începe pe 12 aprilie.
„Spania este a cetăţenilor. Decizia le aparţine. Ei vor decide viitorul ţării”, a mai spus prim-ministrul socialist.
„Nu voi renunţa niciodată la dialog. Aşa putem găsi drumul spre rezolvarea crizei. Nu îmi place să mă fac că nu văd, prefer să iau taurul de coarne”, a mai spus Sanchez.
Alegerile vor avea loc cu o lună înaintea celor municipale, regionale şi europene, din 26 mai.