Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut joi, 22 iulie 2021, la Palatul Cotroceni, o alocuţiune în cadrul ceremoniei de decorare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La împlinirea vârstei de 70 de ani, Patriarhul Daniel a fost felicitat, iar preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat cea mai înaltă decoraţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan.
“Sunteţi întâiul Patriarh ales de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Aţi urmărit în această întreagă perioadă ca Biserica Ortodoxă Română să aibă locul ei pozitiv şi bine conturat în parcursul şi împlinirea destinului european al poporului român.
Ne amintim prezenţa activă a Bisericii Ortodoxe Române în cadrul dezbaterilor despre libertatea religioasă şi relaţia dintre state şi Culte, prilejuită de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Vreau să vă felicit pentru exemplul de echilibru şi înţelepciune pe care îl oferiţi în domeniul extrem de sensibil al relaţiei dintre Culte, precum şi dintre acestea şi autorităţile Statului, şi să vă urez ca şi pe viitor Biserica Ortodoxă Română să se manifeste în apărarea şi promovarea acestui model de relaţii! În acelaşi timp, înalta decoraţie care vă este conferită astăzi vine să recunoască meritul Bisericii Ortodoxe Române în procesul istoric de formare a conştiinţei naţionale, prin acţiunea şi jertfa celor care au păstorit deopotrivă limba, dar şi credinţa poporului român: Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Simion Ştefan, Andrei Şaguna. Biserica Ortodoxă Română şi-a dezvoltat căi mediatice moderne, care duc mesajul pastoral, misionar şi umanitar al credinţei până în cele mai îndepărtate comunităţi româneşti”, a spus, printre altele, preşedintele Iohannis.
La rândul său, patriarhul Daniel a transmis, printre altele că în România cultele sunt parteneri sociali ai statului român.
“Primim acest ordin astăzi ca semn de apreciere nu doar a activităţilor noastre ci ca o onoare pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, mai ales în anul dedicat pastoraţiei românilor din afara României. Avem cea mai mare diasporă română care este o şansă dar şi o provocare. Am făcut eforturi împreună cu autorităţile ca să ţinem în comuniune românească pe aceşti fii şi fiice ale patriei noastre care lucrează sau studiază în afara hotarelor.
Vă mulţumim pentru aprecierile pe care le-aţi făcut şi într-adevăr, cultele în România sunt parteneri sociali ai statului român. Libertatea pe care o avem este o libertate pentru cooperare, pentru coresponsabilitate şi pentru armonie şi pace între toţi cetăţenii României. Vă dorim şi noi ani mulţi şi mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea pe care o desfăşuraţi”, a declarat conducătorul Bisericii Ortodoxe Române.