Braşov, Bacău, Moineşti, Corbasca şi Coloneşti pot deveni comunităţi mai incluzive, în care drepturile copiilor să fie respectate şi în copiii pot participa la luarea deciziilor.
Municipiile Braşov, Bacău şi Moineşti, alături de comunele Coloneşti şi Corbasca, au fost recunoscute joi drept candidate la titlul de „Localitate prietenă a copiilor”, în cadrul unei iniţiative globale a UNICEF şi a UN-Habitat lansate în 1996, la care participă peste 3.400 oraşe din 38 de ţări. Iniţiativa Localităţi Prietene ale Copiilor este un concept care aduce împreună autorităţile şi alţi actori relevanţi, cum sunt organizaţiile neguvernamentale, sectorul privat, mediul academic, mass-media şi, cel mai important, copiii.
Iniţiativa a debutat în România în 2021, ca parte a proiectului „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România”, care a beneficiat de un grant în valoare de 4,2 milioane de euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, precum şi de susţinerea companiilor şi persoanelor fizice din România.
După doi ani şi jumătate, timp în care au fost parcurse o serie de etape necesare (printre care se numără semnarea de memorandumuri cu UNICEF, realizarea de analize de situaţie în cele cinci localităţi, constituirea de consilii locale ale copiilor, înfiinţarea de comitetele locale de coordonare prin decizii sau dispoziţii ale primarilor, consultări ale copiilor din localităţi şi traininguri în urma cărora copiii îşi cunosc mai bine drepturile etc.), municipiile Bacău, Braşov, Moineşti şi comunele Coloneşti şi Corbasca au fost desemnate drept candidate la titlul de „Localitate prietenă a copiilor”.
Ce îşi doresc copiii din cele cinci localităţi:
– Un mediu sigur şi curat.
– Educaţie incluzivă de calitate.
– Mai multe locuri de joacă cu facilităţi pentru copiii cu dizabilităţi.
– Mai multe evenimente culturale şi artistice.
– Să fie consultaţi mai mult de părinţi atunci când aceştia iau decizii care îi privesc.
– Accesibilizarea spaţiilor publice pentru persoanele cu dizabilităţi.
– Eliminarea discriminării în comunitate şi bullying-ului din şcoală.
Pe parcursul următorilor doi ani, municipiile şi comunele candidate vor lucra cu sprijinul UNICEF pentru a pune în aplicare planurile de acţiune locale. La finalul implementării, acestea vor fi evaluate independent, iar oraşul şi comunele care se califică vor putea fi recunoscute ca localităţi prietene ale copiilor.
„Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse susţine iniţiativa UNICEF, pentru ca tot mai multe oraşe şi comune din România să devină localităţi prietene ale copiilor. Copiii trebuie să crească şi să se dezvolte în comunităţi în care au parte de cele mai bune servicii, în care vocile le sunt ascultate şi în care administraţia locală lucrează împreună cu ei pentru a construi oraşe şi comune cu adevărat prietene ale copiilor. Iniţiativa Localităţi Prietene ale Copiilor stabileşte reperele pentru realizarea schimbărilor necesare care trebuie să înceapă la nivel local”, a declarat Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
„Iniţiativa promovează incluziunea socială, prioritizând grupurile vulnerabile, care nu vor rămâne invizibile la nivel local. De asemenea, implicarea copiilor la luarea deciziilor care îi privesc şi formalizarea consiliilor locale ale copiilor dau posibilitatea consultării sistematice a copiilor de către consiliile locale. Ne dorim ca Bacău, Braşov, Moineşti, Coloneşti şi Corbasca să devină localităţi în care drepturile copiilor să fie cu adevărat respectate şi în care vocile copiilor să fie ascultate în toate chestiunile care îi privesc”, a afirmat Nicolae Gorunescu, Vicepreşedinte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
„Proiectul România pentru fiecare copil, sub egida căruia a fost implementată Iniţiativa Localităţi Prietene ale Copiilor, este un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte colaborarea cu rezultate concrete pentru copiii dintre o organizaţie internaţională, guvern şi instituţii subordonate, precum şi autorităţi locale şi judeţene, colaborare cu implicarea copiilor şi beneficiind de energia şi de ideile lor. Le urez succes celor cinci localităţi nominalizate şi sper ca şi alte comunităţi să le urmeze exemplul.”, a afirmat Roxana Mînzatu, Secretar de stat, Coordonator al Departamentului pentru Evaluare Integrată şi Monitorizarea Programelor Finanţate din Fonduri Publice şi Europene, Guvernul României.
„Ne aşteaptă – nu numai pe noi, în România, ci pe noi toţi în lume – un viitor in care resursa umană va fi factorul diferenţiator şi sursa de competiţie între ţări. Oraşele şi comunităţile care vor investi în capitalul uman vor câştiga, iar asta înseamnă creşterea calităţii vieţii copiilor, a familiilor. Primarii care se sfătuiesc cu copii si tinerii iau decizii mai bune alături de ei şi mă bucur că Iniţiativa Localităţi prietene ale copiilor a ajuns în România să le fie ghid şi partener”, a afirmat Oana Ţoiu, preşedinta Comisiei pentru tineret din Camera Deputaţilor şi membră în Comitetul Naţional de Coordonare a Iniţiativei Localităţi Prietene ale Copiilor.
„Fac parte din Consiliul Copiilor Braşoveni şi această iniţiativă a UNICEF a reprezentat o experienţă din care, împreună cu colegii mei, am învăţat foarte mult. Iniţiativa Localităţi Prietene ale Copiilor ne dă posibilitatea de a participa cu adevărat la viaţa civică a oraşului, de a veni cu propuneri şi de a căuta mijloacele prin care acestea pot fi îndeplinite, în beneficiul tuturor copiilor care trăiesc în oraş, dar mai ales al celor mai vulnerabili”, a declarat Alexia, membră a Consiliului Copiilor Braşoveni.
„Le mulţumesc municipiilor Bacău, Braşov şi Moineşti, precum şi comunelor Coloneşti şi Corbasca şi celorlalţi parteneri locali pentru acest parteneriat şi îi asigur de angajamentul UNICEF de a oferi asistenţă tehnică în implementarea planurilor locale de acţiune şi în crearea unor localităţi cu adevărat prietene ale copiilor, în care drepturile copiilor sunt respectate şi promovate, copiii sunt implicaţi în procesele de luare a deciziilor la nivel local şi care pot fi un model pentru alte autorităţi locale din întreaga ţară.”, a afirmat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.