În contextul Zilei Naţionale a Lecturii, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activităţi de promovare a lecturii în rândul antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor pe toată durata lunii februarie.
„Ziua Naţională a Lecturii ne oferă contextul să promovăm importanţa lecturii şi să propunem rutine de lectură (#citimZideZi). Elevii au nevoie să devină cititori competenţi pentru a face faţă cu succes provocărilor societăţii actuale. Noi avem responsabilitatea să-i atragem şi să îi susţinem în drumul lor spre descoperirea cărţilor. Fiţi alături de noi, împreună putem creşte viitoarele generaţii de cititori!”, a transmis ministrul Ligia Deca.
În acest sens, pe parcursul lunii februarie, pot fi iniţiate una sau mai multe activităţi precum:
– cluburi de lectură organizate pentru elevi şi împreună cu aceştia;
– întâlniri cu scriitori, traducători şi ilustratori;
– ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte;
– vizite şi/sau activităţi organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane;
– expoziţii cu desene reprezentând personajele preferate dintr-o carte;
– discuţii despre drepturile de autor şi scrierea creativă originală;
– expoziţii de carte organizate cu sprijinul editurilor şi librăriilor.
Pentru derularea acestor activităţi pe parcursul lunii februarie, dar şi pe termen lung, în mod constant, ministrul Educaţiei încurajează o abordare integrată prin colaborarea cu Palatele copiiilor, bibliotecile locale sau judeţene, organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile de părinţi, consiliile judeţene/al Municipiului Bucureşti, consiliile elevilor, companii şi/sau orice alte entităţi interesate de promovarea lecturii.
„Vă invit să împărtăşiţi cu noi, pe reţele de socializare, activităţile organizate de dumneavoastră şi vă mulţumesc pentru implicare. Mottoul nostru comun este: Citim zi de zi (#citimZideZi)”, a mai declarat ministrul Ligia Deca.
Comuicat de presă Ministerul Educatiei