Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Traian Hristea participă, în perioada 27-30 mai 2024, la cea de-a patra Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru statele insulare mici în curs de dezvoltare, care se desfăşoară în Antigua şi Barbuda.
Oficialul român a susţinut declaraţia naţională marţi, 28 mai 2024, în cadrul dezbaterii generale. În acest context, a evidenţiat sprijinul activ al României pentru statele insulare mici în curs de dezvoltare (SIDS), deosebit de vulnerabile în faţa unor provocări globale majore cum sunt schimbările climatice şi degradarea mediului, dependenţa comercială, susceptibilitatea la şocurile externe, fie ele economice, financiare sau de sănătate.
Secretarul de stat Traian Hristea a arătat contribuţia concretă a României la dezbaterea la nivelul ONU pe tema creşterii nivelului mărilor şi oceanelor, precum şi asistenţa oficială pentru dezvoltare oferită de România în ultimii ani SIDS. A făcut un apel la solidaritate din partea comunităţii internaţionale, atât cu statele cele mai vulnerabile cum sunt SIDS, cât şi cu populaţii care traversează situaţii de criză cu impact la nivel mondial, cum este cazul războiului de agresiune purtat de Rusia în Ucraina, sau situaţia umanitară din Orientul Mijlociu.
De asemenea, în cadrul reuniunii, demnitarul român a prezidat o sesiune plenară în care au fost prezentate intervenţii naţionale de către înalţi oficiali şi reprezentanţi ai statelor membre ONU.
La 27 mai 2024, secretarul de stat Traian Hristea a participat la reuniunea UE-Caraibi, co-prezidată de comisarul european Jutta Urpilainen şi Everly Paul Chet Greene, ministrul afacerilor externe, comerţului exterior şi imigraţiei din Antigua şi Barbuda. În intervenţia sa, secretarul de stat Traian Hristea a evocat progresele substanţiale înregistrate de România în relaţiile cu statele caraibiene, în special pe durata pregătirii şi exercitării Preşedinţiei Consiliului UE. A evocat, de asemenea, programele de asistenţă tehnică oferite de România regiunii Caraibilor, adaptate nevoilor statelor beneficiare, precum şi contribuţia României la dezvoltarea parteneriatului UE-Caraibi. A exprimat disponibilitatea României de a rămâne un susţinător al regiunii în cadrul UE şi de a promova activ parteneriatul UE-Caraibi, în special în domeniul tranziţiei verzi şi a celei digitale.
Comunicat de presă – Ministerul Afacerilor de Externe