Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei l-a reclamat la CNCD pe Marcel Ciolacu pentru afirmaţia „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi !”

Politica

Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei a depus astăzi o petiţie la Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în care cere instituţiei să ia act de declaraţia premierului Marcel Ciolacu făcută la 24 aprilie la Timişoara: „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi !”, să constate fapta de discriminare şi să dispună sancţionarea părţii reclamate şi obligarea acesteia să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii.

În petiţia înaintată în numele asociaţiei de preşedintele acesteia, Dorin Dobrincu, sunt enumerate prevederile legale privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în baza cărora a fost formulată plângerea şi motivele care arată că declaraţia prim-ministrului se încadrează în categoria comportamentelor care, „prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi”.

Petiţia reaminteşte că, în ziua de 24 aprilie 2024, domnul Marcel Ciolacu, aflat la Timişoara, a declarat că domnia sa este din Buzău, prin urmare nu se consideră moldovean şi s-ar simţi jignit de o asemenea asociere: „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi !”

Afirmaţia a fost făcută într-un cadru oficial, în care prim-ministrul alături de alţi membri ai guvernului informau opinia publică naţională cu privire la rezultatele unei şedinţe de guvern abia încheiate, ce avusese loc la Timişoara în acea zi. Prin urmare, nu poate fi vorba de un cadru informal, de comunicare relaxată, iar dacă a fost intenţionat o glumă, aceasta nu poate fi acceptată ca atare, ţinând cont că vorbim de o conferinţă de presă oficială a guvernului României, se arată în plângere.

De altfel, încercarea domnului Ciolacu de a se distanţa de stigmatul de a fi considerat „din Moldova” nu avea nici o logică în cadrul discursului, era o simplă paranteză, pentru că nu fusese chestionat ca atare.
Publicul a receptat această afirmaţie ca fiind insultătoare, stigmatizantă la adresa moldovenilor. Se vede aceasta din comentariile, neobişnuit de numeroase şi depreciative la adresa prim-ministrului atât din partea politicienilor şi persoanelor publice, cât şi a jurnaliştilor şi mai ales ale publicului larg, care au sesizat aspectul depreciativ, stigmatizant, cu privire la locuitorii Moldovei ori a celor care au origini sau se consideră „moldoveni”.
De asemenea, petiţia subliniază că nu este prima dată când domnul Ciolacu face trimiteri depreciative, fie şi aluzive, la „Moldova” şi la „moldoveni”.

Mai mult, asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei consideră că prin poziţia sa eminentă în stat, de prim-ministru, gestul domnului Marcel Ciolacu este o sursă prescriptivă (cvasi-juridică), care poate induce, fie şi involuntar, forme grave şi extinse de discriminare la adresa locuitorilor Moldovei, fapt care intră sub incidenţa prescripţiilor cuprinse în alin. 6 al OG nr. 137/ 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,republicată.

Comunicat de presă – Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
Mi multe informații pe: https://miscareamoldova.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *