Președinția României la Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră – a fost prelungită

Politica

România exercită Preşedinţia-în-Exerciţiu (PiE) a Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) în cursul primului semestru 2020, pentru a șasea oară, începând cu 1992. Acest mandat a fost încredinţat ţării noastre urmare a deciziei Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe (CMAE) de la Atena, din 13 decembrie 2019.

Pe fondul evoluţiilor generate de criza pandemiei de COVID-19, majoritatea activităţilor şi reuniunilor PiE române au avut loc în format video-conferinţă, cu menţinerea priorităţilor anunţate şi în conformitate cu angajamentul asumat la preluarea mandatului.

Cu toate acestea, formatul menționat a restrâns posibilitatea exercitării depline a mandatului președinției române. În același timp, a fost înregistrată, încă din perioada anterioară asumării mandatului de către România, o dificultate în asigurarea continuității președințiilor-în-exercițiu ulterioare celei române, pe fondul neasumării acestora de către unele state membre în ordinea prestabilită conform regulilor organizației, din diverse motive justificate.

În acest context, Președinția-în-exercițiu română, prin demersuri întreprinse la nivelul ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu și al echipei președinției române, în strânsă cooperare cu Secretariatul Organizației și cu statele membre, au fost depuse eforturi susținute pentru deblocarea situației și pentru identificarea unei formule consensuale de asigurare a continuității președințiilor-în-exercițiu ale OCEMN.

În urma demersurilor întreprinse, soluția identificată a constat în decizia României de asumare, în baza angajamentului său constructiv faţă de cooperarea la Marea Neagră şi ca expresie a responsabilităţii sale la nivel regional, a prelungirii cu titlu excepțional a mandatului naţional de Președinție-în-Exercițiu și pentru semestrul II al anului 2020, în condițiile în care a fost agreată și succesiunea următoarelor Președinții, care vor fi asumate succesiv de Albania, Georgia și R. Moldova. Soluția menționată a fost salutată de toate statele membre ale OCEMN şi a fost adoptată prin consens astăzi, în cadrul reuniunii înalților funcționari ai OCEMN, desfășurată prin video-conferință.

Această decizie a României de prelungire a mandatului său survine în condiţii excepţionale și reconfirmă angajamentul continuu al României pentru consolidarea cooperării regionale la Marea Neagră, ca modalitate de impulsionare a cooperării economice și de promovare a stabilității și prosperității într-o regiune de interes strategic pentru România.

Sub motto-ul ”Bridging Shores – Enhancing Cohesion”, Președinția-în-Exercițiu română va continua să își deruleze mandatul de o manieră pragmatică, fundamentată pe imperativul coeziunii economico-sociale, interconectivității și dialogului constructiv între statele membre OCEMN. Scopul urmărit este avansarea misiunii centrale a OCEMN – prosperitate comună prin consolidarea cooperării economice inter-guvernamentale. Astfel, România este pregătită să întreprindă, în continuare, demersurile necesare pentru realizarea de progrese pe linia priorităților de agendă stabilite la preluarea mandatului.

În acest sens, Președinția-în-Exercițiu a României va acorda o atenție deosebită avansării procesului de reformă a Organizaţiei, în vederea eficientizării și creșterii performanței instituționale, precum și pentru dezvoltarea abordării orientate spre proiecte a OCEMN.

Pe linia priorităților sectoriale, Președinția-în-Exercițiu a României va continua promovarea cooperării în toate domeniile de activitate ale OCEMN, cu o atenție deosebită asupra domeniilor cheie pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii și în care România deține expertiză: transporturi și conectivitate; protecția mediului înconjurător; schimbări climatice și energie verde; competitivitate.

În urmărirea acestor obiective de agendă, România va acorda importanță prioritară dezvoltării, de o manieră pragmatică, flexibilă, a cooperării OCEMN – UE, aspect care va contribui la avansarea dimensiunii comune de acțiune pe palierul implementării de proiecte sectoriale regionale spre beneficiul tuturor statelor membre ale OCEMN, prin valorificarea oportunităților oferite de inițiativele și instrumentele financiare europene pentru dezvoltarea sustenabilă la Marea Neagră, se arată într-un comunicat MAE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *