În perioada 2-6 octombrie 2024 a avut loc la Paris Village de la Francophonie – Satul Francofoniei, un eveniment la care au participat peste 30 de ţări francofone, în marja Summitului Francofoniei ce s-a desfăşurat în datele de 4 şi 5 octombrie 2024. În cadrul acestui eveniment internaţional, dimensiunea culturală a mesajului La Roumanie – j’en ai envie! a reuşit să atragă atenţia şi să stârnească interesul tuturor participanţilor.
Standul României, un proiect finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi organizat de ARTEXIM, a adus în prim-plan marile festivaluri internaţionale din România precum şi o varietate de programe din sfera teatrului, muzicii şi dansului. La standul României din Village de la Francophonie a fost prezentată publicului o Românie artistică, deschisă şi implicată activ în dialogul francofon global, prin schimburi culturale, inovaţie şi solidaritate între comunităţile artistice din diverse colţuri ale lumii.
În catalogul realizat special pentru eveniment de către echipa ARTEXIM, numit sugestiv „Roumanie, un univers des arts – România, un univers al artelor”, au fost prezentate peste 40 de festivaluri de artele spectacolului, din întreaga ţară, grupate pe zone geografice.
Unul dintre punctele de maxim interes al standului României de la Satul Francofoniei / Village de la Francophonie a fost realizat de Festivalul Internaţional George Enescu în parteneriat cu Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe: expunerea în original a paşaportului lui George Enescu. Această expoziţie a avut un impact profund asupra celor care au avut ocazia să vadă documentele de călătorie ale Marucăi Cantacuzino şi ale lui George Enescu, contribuind esenţial la consolidarea imaginii României ca centru al patrimoniului cultural şi al dialogului intercultural.
Elementul de noutate tehnologică a fost adus de cele două instalaţii performative filmate în realitate virtuală create de Gigi Căciuleanu şi puse la dispoziţie de Fundaţia Art Production. Cele două spectacole VR, Wolfgang şi LUV s LUV s-au dovedit a fi preferate de cei mai tineri vizitatori ai standului, dar şi de seniorii curioşi de noi experienţe.
Programul României a inclus şi un concert extraordinar susţinut de Orchestra de Cameră Radio, avându-l ca solist pe violonistul Valentin Şerban, laureat al Concursului Internaţional George Enescu, ediţia a XVII-a – 2020/21.
Repertoriul concertului a fost inspirat de conexiunile şi influenţele între George Enescu şi personalităţi precum Constantin Silvestri, Bela Bartok, Felix Mendelssohn sau Camille Saint-Saens.
Valentin Şerban s-a alăturat orchestrei în calitate de solist-lider de orchestră, pentru un concert de tip play-conduct/joue-dirige, ceea ce a implicat o colaborare strânsă între membrii ansamblului, subliniind ideea de a crea muzică împreună, într-un mod colaborativ şi interdependent, fară a depinde de un dirijor.
Diversitatea programelor prezentate publicului a fost completată de proiectul special Consultaţii poetice, produs de Theâtre de la Ville – Paris, după o idee a lui Emmanuel Demarcy-Mota, la care au participat actori de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, de la Theâtre de la Ville – Paris şi de la Teatro della Pergola din Florenţa.
Proiectul a pornit în timpul primei carantine impuse de virusul COVID-19, şi de atunci peste 200 de artişti francezi şi internaţionali s-au reunit sub conducerea lui Demarcy-Mota pentru a oferi consultaţii poetice, mai întâi prin telefon, apoi în spaţiul public, în spitale, şcoli, universităţi şi centre sociale. O consultaţie poetică este o conversaţie individuală de 20 de minute cu un artist şi începe cu o întrebare simplă: „Ce mai faci?”. Pe baza răspunsului, o poezie, un dans sau o muzică este propusă de artist sub forma unei „consultaţii poetice” care este citită sau interpretată.
Un moment deosebit de important al evenimentului l-a reprezentat vizita la stand a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, însoţit de Ministrul Afacerilor Externe, doamna Luminiţa Odobescu, şi de Ambasadorul României în Franţa, E.S. Ioana Bivolaru. Standul României în Village de la Francophonie / Satul Francofoniei este un proiect cultural finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi organizat de ARTEXIM.
„Evenimentul Village de la Francophonie s-a încheiat cu succes, iar onoarea de a-l avea pe Preşedintele Klaus Iohannis alături, a reprezentat un moment deosebit în agenda Summitul Francofoniei de la Paris. Ministerul Culturii a finanţat acest eveniment de anvergură şi suntem mândri că am contribuit la promovarea diversităţii culturale şi creativităţii României, reafirmând totodată legăturile noastre cu valorile francofone.”
Raluca Turcan, Ministrul Culturii
Prezenţa la stand a fost coordonată şi asigurată de echipa ARTEXIM, formată din Cristina Uruc, manager interimar, Iulia Jugănaru – director general adjunct , Alexandra Gălan, Silviu Ciocanelli, Oana Sofron, Graziella Duma, Bianca Boitan – Rusu (media relations), Andrei Gîndac (fotograf), Paradigma Film (Denisa Morariu, Cristian Tamaş), alături de Monica Năstase (Ministerul Afacerilor Externe), Codrin Tăut (expert cultură în cadrul Comisiei Naţionale Române pentru UNESCO) şi Iulia Dangulea (Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului).
Invitaţi: Aura Corbeanu (vicepreşedinte executiv UNITER şi director executiv FNT), Constantin Chiriac (preşedinte FITS şi director al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu), Vicenţiu Rahău (Teatrul Naţional „Radu Stanca”), Simona Maxim (Sibiu Jazz), Simona Giurea (Gărâna Jazz), Diana Gheorghiu şi Gabriela Rădulescu (UCIMR – IconArts Transilvania, Jazz Cave), Ovidiu Andriş (Eufonia – Timişoara), Dragoş Cantea (Classix – Iaşi)
„Participarea României la Village de la Francophonie reprezintă o oportunitate extraordinară de a evidenţia bogăţia culturală şi creativitatea artistică a ţării noastre în cadrul unui eveniment internaţional de amploare. Prin standul nostru, am dorit să prezentăm o Românie deschisă dialogului francofon, conectată la marile festivaluri internaţionale şi la inovaţiile artistice care ne definesc. De la expoziţia unică a paşaportului lui George Enescu, până la spectacolele de realitate virtuală, Consultaţiile poetice şi concertul extraordinar al Orchestrei de Cameră Radio alături de violonistul Valentin Şerban, am reuşit să creăm un spaţiu al dialogului intercultural şi al solidarităţii artistice. Suntem mândri de interesul şi entuziasmul pe care România le-a stârnit în cadrul acestui eveniment şi suntem convinşi că astfel de iniţiative contribuie esenţial la consolidarea imaginii noastre culturale pe plan internaţional. Mulţumesc Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei Românei în Franţa şi tuturor celor care au contribuit la prezenţa României în Village de la Francophonie.”
Cristina Uruc, manager interimar ARTEXIM, organizator al Standului României în Village de la Francophonie.