senat

Senatul a adoptat proiectul de lege care va sprijini victimele violenţei domestice

Politica

Senatul a adoptat proiectul de lege care va sprijini victimele violenței domestice, pentru a crește șansele acestora la încadrarea în muncă și, în același timp, va reduce dependența lor financiară de abuzatori.
Decizia a fost luată în unanimitate, cu 104 voturi „pentru” şi două „abțineri”. Proiectul de lege urmează să fie trimis Camerei Deputaților, care este for decizional.

“Adoptarea în Senat a proiectului de lege privind integrarea victimelor violenței domestice în viața economică reprezintă un pas important și îmi dă încredere că va avea un parcurs bun și la Camera Deputaților. Fenomenul violenței domestice reprezintă o problemă socială complexă și de aceea avem nevoie de multiple măsuri de sprijin pentru victime, pe mai multe paliere, precum asistența juridică, consiliere psihologică, acces la locuire și sprijin acordat pentru integrare în societate și economie. Prin acest proiect îmi doresc să susțin victimele violenței domestice să poată profesa și integra în muncă, independența financiară a acestora fiind un element important care să le crească șansele pentru integrarea în societate și economie.”, a declarat Oana Cambera, deputată REPER de Ilfov, iniţiatoarea proiectului.

Noul proiect legislativ care susține independența financiară victimelor este un demers complementar legii promulgate în anul 2022 care acordă deja victimelor violenţei domestice dreptul de a avea acces la locuinţele de necesitate sau la cele sociale.
În momentul în care o femeie iese dintr-o relație violentă, aceasta are nevoie de câteva lucruri esențiale, printre care cazare, consiliere psihologică, loc de muncă și suport juridic pentru a reuși să facă transferul către o viață independentă de agresor. Femeia abuzată se întoarce, în medie, de șase ori la agresor până reușește să se rupă definitiv și să plece pentru ultima oară, adeseori întoarcerea fiind legată și de dependența financiară.

Ce prevede proiectul care oferă sprijin pentru integrarea victimelor violenței domestice în viața economică activă
Noua inițiativă legislativă oferă cadrul legal prin care victimele violenței domestice, înregistrate la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă, să beneficieze de servicii gratuite de formare profesională. Acesta este primul pas firesc pe care statul îl poate face activ pentru a crește capacitatea victimelor de a deveni independente financiar.
Totodată, prin proiectul de lege victimele violenței domestice, ce nu ocupă un loc de muncă, vor fi incluse în categoriile de șomeri pentru care statul acordă facilități fiscale indirecte, respectiv stimulente ce sunt primite de angajatorul care încadrează în muncă persoanele din aceste categorii. Legea deja prevede mai multe categorii de șomeri ce întâmpină dificultăți în ocuparea unui loc de muncă, precum tinerii NEET, monoparentali sau șomerii în vârstă de peste 45 de ani și este firesc să extindă cadrul și către victimele violenței domestice.

Victimele violenței domestice sunt o categorie de persoane vulnerabile, persoane ce au nevoie de sprijin din partea statului. Soluția pentru scoaterea persoanelor din starea de vulnerabilitate nu este asistența socială pe termen lung, ci susținerea, pe cât posibil temporară, a celor aflați în vulnerabilitate pentru a-și recăpăta viața independentă.
În România, costurile asociate violenței domestice, conform raportului Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE), sunt extrem de ridicate, 951 milioane de euro reprezentând numai totalul producției economice pierdute.

Prin urmare, este necesară găsirea unei soluții prin care victimele să se integreze în piața muncii, măsuri care ar veni, în egală măsură, atât în ajutorul victimelor, cât și al statului. De altfel, modificările noului proiect de lege vin în concordanță cu „Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2021 – 2027”, aprobată prin Hotărârea de Guvern 558/19.05.2021, respectiv Obiectivul 2.
Deputat,
Cambera Oana Alexandra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *