Muzeul Naţional al Literaturii Române invită publicul la aniversarea a 65 de ani de la înfiinţare, informează instituția într-un comunicat.
„Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită să fiţi alături de noi la aniversarea a 65 de ani de la înfiinţarea instituţiei noastre!
Un muzeu unic în lume care întregeşte peisajul cultural bucureştean prin evenimente, proiecte şi programe de impact, prin servicii inedite şi activităţi adaptate publicului, prin iniţiative internaţionale şi prin promovarea valorilor literare şi culturale româneşti în ţară şi în străinătate, precum şi a scriitorilor străini în România.
Spiritul de echipă, de iniţiativă, curajul de a aborda noi metode şi perspective inedite, creativitatea şi empatia sunt câteva dintre elementele comune ale echipei MNLR: coordonatori de programe, responsabili ai patrimoniului muzeului, specialişti în comunicare şi promovare, curatori, muzeografi, restauratori, conservatori şi bibliotecari.
Povestea noastră începe la 1 iunie 1957, când, la iniţiativa lui Perpessicius, se inaugura Muzeul Literaturii Române, care a devenit, în timp, una dintre cele mai prestigioase instituţii de cultură, rezultatele sale fiind recunoscute în 2021, prin acordarea Premiului DASA de către European Museum Academy, muzeul fiind considerat de juriul EMA „un exemplu de urmat în peisajul muzeal românesc în ceea ce priveşte aspiraţiile sale sociale şi modalitatea în care reuşeşte să le pună în practică. Acesta răspunde provocării de a crea un muzeu literar viu, pornind într-o călătorie impresionantă de când s-a mutat într-o clădire nouă, în 2017. Prin programele sale educaţionale, muzeul dă dovadă de curaj şi de o atitudine exemplară, funcţionând ca un vehicul pentru problemele sociale actuale. În centrul activităţii sale se află literatura interactivă, iar metodologia sa constă în a oferi vizitatorilor elementul de noutate, într-o formă coerentă şi atractivă.”
În perioada 30 mai – 5 iunie 2022, vă invităm la seri de lecturi de poezie şi proză, dezbateri, concerte, expoziţii de fotografie, proiecţii de film, spectacole de teatru, precum şi la un eveniment inedit, pe care muzeul îl organizează pentru prima oară de la înfiinţarea sa: Ziua Porţilor Deschise, prilej cu care aşteptăm publicul să pătrundă în bogata noastră arhivă, precum şi în laboratorul de restaurare pentru a-i întâlni pe specialişti, pentru a afla cum se restaurează o carte şi prin ce metode şi procedee.
De asemenea, în perioada 1 – 5 iunie 2022, vom fi prezenţi şi la Târgul de Carte Bookfest cu publicaţiile apărute la Editura MLR, precum şi cu expoziţii.
Programul evenimentelor este disponibil aici https://mnlr.ro/zilele-mnlr-65-30-mai-5-iunie-2022/”, se arată în comunicat.