67.800 de români au fost vaccinați în 24 de ore – peste 35.000 cu prima doză

Social

Autoritățile au anunţat, joi, că peste 67.800 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care aproape 35.000 cu prima doză. Alte peste 27.000 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.

Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 67.853 de persoane. Dintre acestea, 34.944 au primit prima doză de ser sau vaccinul cu doză unică produs de Johnson & Johnson. Alte 27.173 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.

În acelaşi interval, au fost raportate 53 de reacţii adverse: 33 la vaccinul Pfizer, 5 la Moderna şi 15 la Johnson & Johnson. Alte 113 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

De la debutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinate 5.887.660 de persoane, din care 5.608.918 cu schema completă. În total, 465.035 au primit, până în prezent, doza a treia de vaccin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *