FRF – pregătită de a organiza finala Cupei României cu suporteri

Sport

Federaţia Română de Fotbal a anunțat, joi într-un un comunicat de presă, că este pregătită să organizeze finala Cupei României cu suporteri în tribune și va începe procesul de vânzare a biletelor de acces.

“Federația Română de Fotbal îi asigură pe suporterii echipelor calificate în finala Cupei României, Astra – Universitatea Craiova, și pe fanii fotbalului care doresc să participe la eveniment că este pregătită din punct de vedere logistic să înceapă procesul de vânzare a biletelor.

Vânzarea biletelor, care se va desfășura exclusiv online, va începe îndată ce Monitorul Oficial va publica noul Ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății care va stabili cadrul legal privind accesul spectatorilor la evenimente sportive.

În baza acestui document vor fi aliniate toate procedurile privind participarea spectatorilor la meciul programat sâmbătă, 22 mai, ora 20:30, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, astfel încât siguranța și sănătatea tuturor celor prezenți să nu fie periclitate”, se arată în comunicatul FRF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *