Judecătorii CCR au decis joi că numirile interimare pentru șefiile Televiziunii publice și Radioului public s-au făcut cu încălcarea prevederilor constituționale.
Judecătorii au fost sesizați de PSD în acest sens și au hotărât, cu unanimitat de voturi, că numirile interimare de la cele două instituții sunt neconstituționale.
„Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi: 1. A admis sesizarea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.32/2021 privind numirea directorului general interimar al Societății Române de Radiodifuziune;
2. A admis sesizarea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului Românieinr.31/2021 privind numirea directorului general interimar al Societății Române de Televiziune.
Pentru pronunțarea acestor soluții, Curtea a constatat că cele două hotărâri ale Parlamentului au fost adoptate cu încălcarea principiului constituțional care consacră caracterul obligatoriu al respectării legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală. Astfel, au fost nesocotite prevederile art.19 și 20 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, întrucât Parlamentul a invocat aplicabilitatea art.21 alin.(1) și (3) din aceeași lege, fără a fi întrunită condiția din ipoteza normativă a acestui text legal, respectiv situația specială a situației tranzitorii dintre două legislaturi parlamentare, în care este permisă numirea unui director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, respectiv al Societății Române de Televiziune”, spune CCR printr-un comunicat de presă.