Echipa de elevi care a reprezentat România la Olimpiada Internațională de Fizică din acest an a obținut trei medalii de aur și două de argint.
Medaliile de aur au fost obținute de Vlad-Ștefan Oros (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara), Tudor-Gabriel Mocioi (Colegiul Național „Tudor Vianu” din București) și George Cristian Ardeleanu (Liceul Internațional de Informatică din București), iar cele de argint de către Antonia-Alma Ghiță (Liceul Internațional de Informatică din București) și Ștefan Ștefănescu (Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești).
La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Fizică, care s-a desfășurat în perioada 17-24 iulie 2021 în Lituania, au participat elevi din 76 țări.
Anunțul a fost făcut joi, printr-un comunicat de presă, de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Echipa de profesori care s-au ocupat de organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Fizică 2021, precum și de selecția lotului național al României este conf. univ. dr. Sebastian Popescu de la Facultatea de Fizică a universității.