Agenții economici vor utiliza un sistem de facturare electronică (E-Facturare) pentru a încărca, stoca și descărca facturile pe care le emit, în relația cu instituțiile publice din septembrie 2021, a anunțat, luni premierul Florin Cîțu, într-un mesaj pe Facebook. Potrivit acestuia, măsura va fi implementată de Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, în cadrul unui program pilot.
“Așa cum am promis, introducem facturarea electronică.
Din septembrie 2021, agenții economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca și descărca facturile pe care le emit, în relația cu instituțiile publice.
Măsura va fi implementată de Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, în cadrul unui program pilot.
Este prima etapă de dezvoltare a sistemului informatic de facturare electronică care urmează sa fie generalizată in relațiile dintre toți operatorii economici.
Implementarea sistemului obligatoriu de facturare electronică, atât între agenții economici și instituțiile publice, cât și in relațiile dintre agenții economici va însemna:
➢ eficiență și predictibilitate în cheltuirea banilor de către instituțiile publice;
➢ creșterea veniturilor colectate la bugetul național.
Odată cu operaționalizarea sistemului de facturare electronică în domeniul achizițiilor publice, România se aliniază standardelor europene din domeniu”, a scris Florin Cîțu, pe facebook.