Compensarea facturilor la energie şi gaze se va aplica de la 1 noiembrie, atât pentru consumatorul casnic, cât şi pentru cel non-casnic, deoarece trebuie avute în vedere şi IMM-urile şi companiile mici, a declarat, joi, prim-ministrul Florin Cîţu.
„În acest moment, vreau să mă asigur că ceea ce facem pe partea de compensare o să fie rapid, simplu şi să nu implice foarte mult consumatorul. Şi aici vreau să fie foarte clar, vorbesc de consumatorul casnic şi noncasnic, pentru că e vorba şi de IMM-uri şi de companii mici, care nu au aceeaşi putere de negociere ca o companie mare.
Deci, vorbim şi de consumatorul casnic şi de consumatorul noncasnic. Soluţiile vor fi pentru ambele categorii şi vom avea această soluţie cât mai curând, ca să intre în vigoare de la 1 noiembrie”, a explicat Cîţu.
Premierul a afirmat că această compensare trebuie să fie „un produs bun, simplu, transparent”, care să fie folosit în această iarnă, dar şi pe viitor „în alte situaţii excepţionale”. „Să nu venim de fiecare dată cu ceva nou, să folosim un produs pe care putem să îl avem şi în viitor. Aşa cum am făcut şi în perioada de pandemie, anul trecut, am venit cu câteva soluţii care iarăşi sunt folosite astăzi.
De exemplu, părinţii copiilor care vor trebui să stea acasă, o săptămână – două, vor primi acea sumă de la buget pentru a compensa că trebuie să stea acasă în acea perioadă. Deci, despre astfel de soluţii vorbesc, soluţii care pot fi folosite de fiecare dată când apar situaţii excepţionale”, a spus Florin Cîţu.
El a evidenţiat importanţa găsirii de soluţii atât pentru consumatorul casnic, cât şi noncasnic. „Compensarea merge înainte, 1 noiembrie – 31 mai, nu mai e niciun fel de discuţie aici. Aş vrea ca românii să fie ok. Nu pot să fie foarte liniştiţi, e o situaţie excepţională în toată Europa, dar vreau să se asigure că nu vor fi lăsaţi de izbelişte în această iarnă, că avem aceste soluţii pentru ei şi aici vorbesc, repet, de consumatorul casnic şi noncasnic. Să fie clar, pentru că dacă nu ne gândim la consumatorul noncasnic putem să avem efecte perverse sau distorsionări la care nu te aştepţi.
Foarte simplu, dacă nu ne ocupăm de consumatorul noncasnic, vom vedea că preţurile la produse or să crească foarte mult, o inflaţie foarte mare şi, după aceea, apare acea problemă cu preţuri, dobânzi etc. şi nu vreau să ajungem acolo. De aceea, ne ocupăm şi de compensarea pentru consumatorul noncasnic”, a completat Cîţu.
Premierul a dat asigurări că bugetul de stat poate suporta aceste compensări, deoarece efortul va fi împărţit pe 2021 şi 2022. Potrivit acestuia, beneficiari vor fi aproximativ 5,3 milioane de gospodării, adică aproape 10.000.000 de persoane.