Valeriu Gheorghiță – “Ne gândim în mod serios să propunem sistarea vaccinării cu AstraZeneca”

Actualitate Social

Coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță a anunțat, marți într-o conferință de presă că CNCAV urmează să propună sistarea vaccinării cu AstraZeneca, pentru că numărul doritorilor este extrem de redus, iar riscul ca dozele să expire este foarte mare.

„La 31 octombrie, ultimul lot disponibil de vaccin de la compania AstraZeneca a ieșit din perioada de valabilitate, motiv pentru care a fost retras din centrele de vaccinare. Persoanele care erau programate au fost anunțate să nu se mai prezinte la programare și vor fi rechemate în momentul în care urmează să primim un nou lot de vaccin. S-au făcut deja solicitări în acest sens și așteptăm livrările cât mai repede, astfel încât persoanele care au primit prima doză de Astra Zeneca să poată să-și finalizeze schema de vaccinare. Rapelul e recomandat la 8 săptămâni, dar există un interval recomandat de până la 12 săptămâni”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

„Din 31 nu mai sunt persoane vaccinate cu AstraZeneca. Ne gândim în mod serios să propunem de la începutul anului viitor sistarea vaccinării cu AstraZeneca, pentru că numărul celor care se vaccinează în acest moment este foarte redus și riscul ca dozele să iasă din termenul de valabilitate e foarte mare, și nu poți să comanzi să vină câteva zeci sau mii de doze.

Foarte probabil că vom rămâne cel puțin cu aceste 3 vaccinuri, Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson, cu care vom merge mai departe”, a mai explicat Valeriu Gheorghiță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *