Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmis, luni, precizări cu privire la condiţiile de intrarea în Austria, în contextul instituirii carantinei pe teritoriul acestui stat. Pot intra persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un text negativ, nu mai vechi de 72 de ore.
“Pot intra în Austria fără înregistrare prealabilă și fără să intre în carantină, cu prezentarea unei dovezi de risc epidemiologic redus *, astfel:
1.Prezintă rezultatul negativ al unui test pentru virusul SARS-CoV-2, de tip PCR (valabilitatea să nu depășească 72 de ore de la data prelevării probelor)
sau
2.Prezintă un certificat de vaccinare cu un ser autorizat, cu îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții la data intrării în Austria:
-imunizarea cu cea de-a doua doză de vaccin să nu fi avut loc cu mai mult de 270 de zile în urmă, cu condiția ca între administrarea primei și celei de a 2-a doze să fi trecut cel puțin 14 zile;
-în cazul imunizării cu un vaccin administrat într-o singură doză, aceasta să nu fi fost efectuată cu mai puțin de 21 de zile în urmă, dar nu mai mult de 270 de zile;
-dacă vaccinarea a avut loc după cel puţin 21 de zile de la emiterea unui rezultat al unui test biologic-molecular pozitiv pentru SARS-CoV-2, cu condiția ca vaccinul să nu fi fost administrat cu mai mult de 270 de zile în urmă;
-imunizarea cu o doză nouă (administrată persoanelor imunizate cu schemă completă), de la care să nu fi trecut mai mult de 270 de zile, iar între momentul imunizării complete și administrarea noii doze să fi trecut cel puțin 120 de zile, sau, în cazul unui vaccin administrat într-o singură doză, de la data administrării dozei unice să fi trecut cel puțin 14 zile;
sau
3.Dacă a fost confirmată o infecție pentru SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile și poate fi prezentat un certificat medical de vindecare.
În situația în care nu poate fi îndeplinită niciuna dintre condițiile de mai sus, trebuie efectuată înregistrarea anterioară a călătoriei (cu cel mult 72 de ore în avans) pe platforma Pre Travel Clearance (PTC) și, în cel puțin 24 de ore de la intrarea în Austria, să fie efectuat un test biologic molecular (PCR) pentru virusul SARS-CoV-2 costurile fiind suportate din bugetul personal.
II. Intrarea din alte state și teritorii care nu sunt menționate în Anexa 1 implică, în condiții excepționale, măsura înregistrării, a carantinei, testării, vaccinării, vindecării.
III. Intrarea persoanelor:
1. ca parte a traficului regulat de navetiști/lucrători transfrontalieri;
2. în scopuri profesionale;
3. pentru participare la activități școlare și de studiu;
4. în scopuri familiale sau pentru a vizita partenerul de viață.
Se efectuează în baza regulii 3G (vaccinat, însănătoșit și testat PCR – 72 de ore de la data prelevării probelor sau antigen – 24 de ore de la data prelevării probelor).
Se aplică atât navetiștilor din afara țării care călătoresc spre locul de muncă în Austria, cât şi rezidenților austrieci care se întorc de la muncă din străinătate.
IV. Alte prevederi:
Intrarea din motive imprevizibile, care nu suportă amânare și care sunt motivate prin situații speciale/urgențe familiale, cum ar fi în special boli grave, decese, ceremonii funerare, nașteri și îngrijirea persoanelor care au nevoie de sprijin în caz de urgență, este posibilă în baza prezentării unei dovezi de risc epidemiologic scăzut. Dacă nu poate fi prezentată nicio dovadă, un test biologic molecular tip PCR pentru virusul SARS-CoV-2 trebuie efectuat imediat, cel puțin în termen de 24 de ore de la intrare. Costurile pentru testare sunt suportate din bugetul personal. Rezultatul testului negativ trebuie prezentat la control.
Persoanele care călătoresc în Austria din motive medicale trebuie să prezinte, suplimentar, dovada necesității absolute a efectuării unui serviciu medical.
Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați de la obligația de testare.
Măsurile nu se aplică transportatorilor profesioniști de mărfuri și persoane.”