Ziua Națională

Paradă militară la Bucureşti – de Ziua Naţională a României

Lifestyle

Ministerul Apărării din România a anunțat că luni, într-un comunicat, că se va organiza o paradă militară cu ocazia Zilei Naționale a României. Aceasta se va desfășura în format restrâns din cauza pandemiei de coronavirus. Manifestări identice vor fi organizate și în alte orașe ale țării.

“Detașamente de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și mijloace tehnice terestre și aeriene vor participa miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti.

Ceremonia se va desfășura într-un format restrâns, care va fi dimensionat în funcție de situația pandemică de la momentul desfășurării evenimentului, cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La începutul ceremoniei se va intona imnul național al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către Președintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, precum și a victimelor virusului SARS-CoV-2 și păstrarea unui moment de reculegere.

* * *
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.

De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz”, se arată în comunicatul MApN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *