Innsbruck este un oraș austriac care oferă o mare varietate de atracții și este o destinație din ce în ce mai populară pentru turiști, atât vara cât și iarna. Este capitala provinciei Tirol și este unul dintre orașele alpine cu cea mai mare istorie a schiului, găzduind de două ori Jocurile Olimpice de iarnă, în 1964 și 1976.
Acest oraș înzăpezit are nouă zone de schi, toate în jurul orașului, cu pârtii potrivite pentru toate tipurile de dificultate – (pârtii ușoare pentru începători; abrupte pentru avansați; extreme pentru experți; cool pentru boarderi și freerideri; comode pentru familii și seniori; de distracție pentru cei mici; schi nocturn pentru cei neobosiți în Patscherkofel, Kuhtai și Rangger Kopfl).
Cele nouă zone de schi care alcătuiesc Olympia SkiWorld Innsbruck sunt: Nordkette, Patscherkofel, Axamer Lizum, Muttereralm, Rangger Köpfl, Schlick 2000 și, de asemenea, învecinații ghețari Stubai și Kühtai , care extind gama. Olympia SkiWorld Innsbruck este accesibilă cu un autobuz turistic, gratuit.
Un singur bilet este necesar pentru toate zonele de schi. Permisul de schi OlympiaWorld garantează accesul în toate cele nouă zone de schi. Este o ofertă exclusivă pentru oaspeții din Innsbruck și din satele sale de vacanță.
Vara, oferta sportivă a regiunii rămâne la fel de bogată, incluzând drumeții și alpinism, înot și ciclism, golf și călărie. Așadar, puteți găsi cu ușurință o modalitate de a face activități și de a vă bucura de contactul cu natura. Din iunie până în septembrie există un program de excursii gratuit, propus de ghizi atestați care vă vor însoți pentru a descoperi cele mai frumoase locuri din zona alpină, garantând emoții la mare altitudine în deplină siguranță și liniște.
Când nu sunteți pe pârtie, plimbați-vă pe străzile istorice ale orașului și încălziți-vă cu preparatele gustoase din bucătăria locală. Centrul orașului Innsbruck este foarte mare și frumos, cu restaurante tipice foarte drăguțe și magazine excelente, de unde aveți posibiliatea de a cumpăra orice, de la produse tradiționale tiroleze și specialități gastronomice până la bijuterii, cristal, haine tradiționale, accesorii montane, și multe altele.
Există, de asemenea, mai multe centre comerciale, printre acestea deja cunoscut este Sillpark, deosebit de convenabil pentru cumpărarea de produse cosmetice, jucării și diverse articole de îmbrăcăminte.
Centrul istoric își ia farmecul chiar de la poziția sa între doi munți, Nordkette și Patscherkofel, astfel plimbarea prin oraș oferă întotdeauna o panoramă impresionantă, nu doar a peisajului, ci și a monumentelor și clădirilor în stil gotic târziu, a străzilor pietruite și a caselor colorate.
În timpul Adventului (perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului, în calendarul romano-catolic), nenumărate lumini fac orașul Innsbruck să strălucească într-o lumină deosebit de primitoare atunci când piețele de Advent își deschid porțile. Nu mai puțin de cinci Târguri de Crăciun vă așteaptă în centrul istoric al orașului: la Marktplatz, Maria-Theresien-Straße, Hungerburg și Wilten & St. Nikolaus unde puteți achiziționa obiecte de Crăciun cu design modern și o mulțime de suveniruri tradiționale.
Innsbruck are o istorie care își are rădăcinile în Imperiul Roman și mai apoi reședința preferată a Habsburgilor din Tirol, în secolele XIV și XV. Printre principalele atracții se pot admira monumente precum: Goldenes Dach (cunoscut sub numele de Acoperișul de Aur), decorat cu 2657 plăci de alamă aurite din porunca regelui german și viitorului împărat Maximilian I;
Un alt monument important este Palatul Imperial Hofburg, în stil rococo. Palatul este una dintre cele mai importante construcții din toată Austria. Vechiul palat habsburgic a fost construit în secolul al XVI-lea, la porunca Arhiducelui Sigismund (supranumit cel Bogat în monede) și a fost ulterior mărit de împăratul Maximilian I. Dacă exteriorul este atribuit împărătesei Maria Tereza, interiorul este la fel de impresionant. Se pot vizita 20 de camere pline de lucrări;
Catedrala Sf. Iacob – construită în secolul al XVIII-lea, este o minune în stil baroc care se înalță maiestuos deasupra acoperișurilor din Innsbruck și, de la crearea sa, a fost una dintre opririle principalului pelerinaj medieval, Camino de Santiago (Drumul Sf. Iacob). Clădirea a fost avariată în secolele al XVI-lea și al XVII-lea de un cutremur violent, dar a fost reconstruită în perioada 1717-1724;
Biserica Curții – Hofkirche (o construcție în stil gotic de la 1563), se află în centrul orașului Innsbruck, la marginea orașului vechi. Ea este numită și Biserica franciscană sau Schwarzmander-Kirche. Este una dintre capodoperele orașului care a fost construit de Ferdinand I în cinstea împăratului Maximilian I.La construcția bisericii au participat artiști importanți precum Albrecht Duerer și Peter Vischer cel Bătrân;
Casa Helbling – chiar lângă Acoperișul de Aur, nu ratați o vizită la Helblinghaus, o minune de clădire în stil baroc care iese la iveală în mijlocul clădirilor medievale;
Castelul Ambras este unul dintre cele mai importante monumente ale capitalei tiroleze. Această incredibilă reședință renascentistă a fost construită la porunca arhiducelui Ferdinand al II-lea, și el fondator al colectiei Ambras pe care o puteti admira în muzeul din castel. În Sala Armelor, în Camera de Artă și Curiozități și în Sala Antichităților se poate admira o mare parte a colecției prințului renascentist Arhiducele Ferdinand al II-lea (1529-1595);
Muzeul de Artă Populară Tiroleză – include replici ale mobilierului tirolez istoric, artă populară seculară și religioasă, obiecte metalice, costume tradiționale și arte și meșteșuguri. Expoziția permanentă conține artefacte din diferite regiuni ale Tirolului și permite oaspeților să înțeleagă mai bine istoria regiunii;
Arcul de Triumf – este una dintre cele mai faimoase atracții din Innsbruck, situată la capătul străzii Maria-Theresien Strasse. După ce Arcul de Triumf a fost construit în 1765, Maria Tereza a plănuit să-l personalizeze pentru nunta lui Leopold al II-lea cu Prințesa Maria Luisa a Spaniei;
Turnul Stadtturm – nu ratați priveliștea de care vă puteți bucura din Turnul orașului , construit în 1450. De la înălțimea sa de 51 de metri și cele 148 de trepte priveliștea asupra orașului vă va lăsa fără suflare.
Luați o binemeritată pauză și serviți o gustare tradițională precum Knieküchle (prăjitură tradițională de aluat prăjit) sau o cană de Glühwein (vin fiert).
În ceea ce privește gastronomia, bucătăria tiroleză probabil nu are nevoie de prezentare. Aici găsiți de la cele mai „nobile” feluri de mâncare la deserturi delicioase. Nu uitați să încercați găluștele Tirol G’röstl (găluște cu slănină și ou), Wiener Schnitzel (șnițel vienez), Kaiserschmarrn (clătite tradiționale austriece) și un Vin alb – Gruner Veltliner. La Innsbruck, cartofii sunt unul dintre cele mai folosite ingrediente. Dintre cele mai populare feluri de mâncare sunt Cartofii Tirolezi (un fel de mâncare de cartofi cu ceapă și diferite sosuri), cu o savoare incomparabilă.
Innsbruck este un oraș foarte plin de viață, cu un calendar încărcat de evenimente. Bineînțeles, nu lipsesc evenimentele sportive majore, precum Luge World Cup și Turneul Four Hills în care concurează cei mai buni săritori cu schiurile din lume, dar calendarul Innsbruck include și evenimente culturale precum festivalurile de muzică clasică și barocă sau dans party pentru cei mai tineri.
În ceea ce privește cazarea, Innsbruck oferă cazare potrivită pentru toate categoriile de turiști. Puteți alege între hotelurile din oraș și hotelurile de munte, de la cele mai tradiționale la cele mai moderne. Oferta hotelieră din Innsbruck și împrejurimi include și case de vacanță și apartamente, camere în case particulare, campinguri și pensiuni. Pentru un sejur special, răsfățați-vă cu una sau mai multe nopți într-un hotel spa, cu vedere la munți.
Innsbruck este situat într-o poziție foarte favorabilă, în centrul Europei și este bine conectat cu restul lumii. Unii turiști preferă să meargă la schi, în Austria cu mașina personală , distanța dintre Bucuresti și Innsbruck fiind de 1523 km si poate fi parcursă în cel mult 20 ore. Una dintre rute este București – Nadlac – Ungaria – Austria.
Pentru cei care doresc să călătorească cu avionul, există două variante – ruta București – Innsbruck sau București – Salzburg. În ceea ce privește prima variantă, companiile care oferă zboruri pe această rută sunt: Austrian Airlines (cu escală la Viena), Lufthansa (cu escală la Frankfurt sau Munchen), AirBerlin (cu escală la Viena sau Hamburg) și Tarom (cu escala la Milano , Frankfurt , Viena sau Timișoara).