În urma administrării testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă joi, 9 decembrie, până la ora 19:00, au fost raportate 76 de cazuri detectate pozitiv. Dintre acestea, 4 au fost deja confirmate prin teste PCR, 3 au fost infirmate, iar 69 nu au încă rezultat de confirmare/infirmare, informează Ministerul Educației într-un comunicat de presă.
Referitor la solicitarea adresată DSU/IGSU de către Ministerul Educaţiei cu privire la graficul de aprovizionare cu teste, prin răspunsul comunicat în această seară ni s-a adus la cunoştinţă faptul că „a fost recepţionată cantitatea de 8.000.000 bucăţi, rămânând de livrat doar 7.000.000 de bucăţi, deoarece furnizorii DDS Diagnostic SRL si ISSOSOCIAL MEDIA SRL nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale”. În răspunsul primit nu ni s-a comunicat data la care vor fi livrate cele 7.000.000 de teste. Ca atare, Ministerul Educaţiei va solicita clarificări suplimentare cu privire la acest aspect.
Reiterăm faptul că Ministerul Educaţiei nu are competenţe/responsabilităţi în a se pronunţa asupra unor date evaluate şi stabilite de autoritatea ce are în atribuţii desfăşurarea procedurii de achiziţie publică, respectiv contractarea şi gestiunea bugetului aferent, neputându-se pronunţa în niciun fel asupra unor aspecte care privesc firmele furnizoare, preţurile de achiziţie sau alte detalii ce ţin de organizarea licitaţiei şi nici asupra unor chestiuni ce ţin de încheierea/executarea unor contracte în care Ministerul Educaţiei nu are vreo calitate.
Atribuţiile şi obligaţiile Ministerului Educaţiei, în calitate de autoritate de stat în domeniu, implică întreprinderea tuturor demersurilor necesare pentru buna desfăşurare a procesului de învăţământ, inclusiv desfăşurarea activităţilor didactice cu respectarea condiţiilor de siguranţă sanitară stabilite în Hotărârile CNSU şi în Ordinul comun nr. 5.338/2.015/2021 (cu modificările şi completările ulterioare), se arată în comunicat.