comisia europeana

Uniunea Europeană vrea să înceteze finanțarea de noi conducte de petrol şi gaze

Externe

Uniunea Europeană intenţionează ca în viitor să înceteze să mai finanţeze noi conducte de petrol şi gaze, pe măsură ce se reorientează spre promovarea surselor de energie care sunt mai puţin dăunătoare pentru mediu, transmite DPA.

Negociatorii statelor membre UE şi cei ai Parlamentului European au ajuns miercuri dimineaţa la un acord cu privire la o revizuire a Regulamentului pentru reţelele transeuropene de energie (Regulamentul TEN-E), care vizează decarbonarea şi interconectarea infrastructurilor.

Regulamentul revizuit stabileşte noi priorităţi în producţia de energie pentru a atinge obiectivele climatice ale UE, în ideea promovării reţelelor electrice, liniilor spre parcurile eoliene off-shore precum şi a gazelor prietenoase cu mediul cum este hidrogenul.

Noile proiecte care vor utiliza în exclusivitate petrolul sau gazele naturale ar putea să nu mai primească sprijin de la UE în viitor.

Finanţarea urmează să fie furnizată prin intemediul aşa-numitelor Proiecte importante de interes european comun (PIIEC), care pot fi aprobate mai rapid şi susţinut cu bani de la UE.

În luna noiembrie, Comisia Europeană a prezentat o nouă listă de a Proiectelor de Interes Comun în domeniul infrastructurii energetice trans-europene, listă pe care se află şi mai multe proiecte din România. Cu toate acestea, lista include şi proiecte din domeniul gazelor naturale, cum este cea de a doua fază a proiectului BRUA, ceea ce a generat critici din partea ONG-urilor de mediu deoarece aceste proiecte pot fi finanţate cu fonduri de la UE, chiar dacă gazele naturale sunt un combustibil fosil care emite gaze cu efect de seră.

Acordul la care au ajuns negociatorii statelor membre UE şi cei ai Parlamentului European trebuie să fie confirmat de Consiliul European şi Parlamentul European, însă acest pas este considerat o simplă formalitate.
UE şi-a propus o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, pentru a ajunge la neutralitate climatică până în 2050.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *