Riga, fascinanta capitală a Letoniei, este unul dintre cele mai populare orașe turistice din statele baltice, plin de culori, animat de numeroase influențe stilistice și culturale, al cărui centru istoric șerpuiește printr-un labirint de străzi pietruite în care veți dori să vă pirdeți într-un farmec romantic, plăcut.
Fiecare stradă din Riga își spune povestea. Actuala capitală a Letoniei a fost mai întâi anexată Poloniei, iar apoi Suediei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost invadată de germani și, în cele din urmă, a devenit parte a Uniunii Sovietice. Abia în 1991 orașul a redevenit capitala noii Republici Letonia.
Dacă vă hotărâți să vizitați capitala letonă în sezonul rece, trebuie să știți că temperaturile cu greu depășesc -5°, și pot scădea până la -30°, iar totul este acoperit de zăpadă. În ciuda temperaturilor super-reci , în perioada sărbătorilor de iarnă orașul se umple de o magie capabilă să „încălzească” atmosfera, în jurul piețelor, luminițelor și decorațiunilor.
Iarna, mai ales în perioada sărbătorilor de Crăciun, există numeroase patinoare și, dacă aveți ocazia să ieșiți în afara orașului, ar trebui să încercați schiul de fond cufundat în natura pădurilor letone.
Dar și celelate anotimpuri sunt ideale pentru a vă bucura de o croazieră pe râul Daugava și canalele din Riga la bordul unei ambarcațiuni. Veți avea astfel ocazia să admirați principalele atracții ale centrului istoric dintr-o perspectivă aparte, deoarece, capitala letonă este situată pe malul Mării Baltice, la gura de vărsare a râului Daugava și este considerată în principal un punct de referință cultural pentru țară, fiind renumită pentru centrul său istoric „dublu” – parțial din epoca medievală și parțial datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Orașul Vechi este, fără îndoială, punctul de plecare ideal de luat în considerare. Practic, centrul orașului, așa cum am spus, este împărțit în două zone principale: Vechea Riga, în principal de origine medievală, și partea construită după mijlocul secolului al XIX-lea, în stil Art Nouveau.
Orașul Vechi (Patrimoniu Mondial Unesco) este situat în spațiul dintre râu și canalul Pils și este alcătuit din alei pitorești și străzi complicate, inclusiv Catedrala (cea mai mare biserică din țările baltice unde slujbele au fost interzise sub regimul sovietic). Aceasta a fost construită de către Episcopul Albert și datează încă din secolul al XIII-lea. Stilul arhitectural al Catedralei din Riga este un amestec deosebit între cel romanic, gotic și baroc. Unul dintre simbolurile orașului este turla în stil baroc.
La mică distanță de Catedrală se află cea mai veche structură rezidențială din capitala letopnă – Ansamblul de case Trei Frați. Este vorba de trei case construite în stil gotic, renascentist și baroc, unde în prezent se află Muzeul de Arhitectură.
Inima centrului istoric a orașului Riga este Piața Primăriei, unde turiștii și localnicii se îngrămădesc la măsuțele de cafea, în zilele frumoase.
Continuând plimbarea în Piața Primăriei veți găsi Primăria din Riga chiar în fața celebrei Case a Punctelor Negre (o clădire de origine medievală), adăpostul breslei negustorilor germani, și locul în care, potrivit unei legende străvechi a fost înființat primul brad împodobit din Riga în 1510, tradiție care s-a dezvoltat de atunci în întreaga lume. Denumirea clădirii provine de la o frăție de negustori germani, bogați, tineri celibatari, activi în oraș în jurul secolului al XIV-lea. Clădirea are un stil fascinant gotic – renascentist, în interior au rămas o parte din mobilierul de epocă și niște pereți originali la subsol. În casa, în care a locuit și Wagner, există și astăzi o colecție magnifică de argintărie și obiecte de mobilier.
În Riga sunt recunoscute numeroase semne de influență germană, un bun exemplu este statuia maiestuoasă a lui Roland care domină Piața Primăriei, dedicată eroului cavaleresc considerat apărătorul acuzaților. Statuia poartă un scut și o sabie.
În centru sunt și câteva biserici care merită vizitate, pe lângă Catedrală se găsesc biserica Sf Ioan și biserica Sf. Petru a cărei clopotnițe este printre cele mai înalte din Europa. Vă așteaptă o priveliște uluitoare de 360 de grade asupra orașului și a Mării Baltice. Vizitați biserica, impunătoare și austeră, în stil gotico- baltic.
Ptintre alte atracții importante se numără: Castelul Riga situat pe malul râului Daugava, într-un cadru idilic și fabulos. Castelul, care datează din secolul al XIV-lea, dar reconstruit după distrugerea sa parțială de către suedezi, găzduiește astăzi câteva expoziții istorice și artistice și este reședința președintelui Letoniei.
Găzduiește, de asemenea Muzeul de Istorie a Letoniei care vă permite să cunoașteți în detaliu întreaga istorie a țării, de la origini până la sfârșitul ocupației sovietice și până în epoca contemporană. Acesta din urmă expune istoria țării, de la origini până în epoca sovietică, cu aproximativ un milion de piese păstrate: monede, hărți, medalii, cărți, ceramică, bijuterii.
În apropiere de castel vă puteți plimba pe străzile înguste ale Orașului Vechi din Riga, adiacente Canalului municipal și râului Daugava. Aici este plin de discoteci, baruri, centre expoziționale și săli de concerte. Orașul Vechi se află la doar 10 minute de mers pe jos de gară și autogară;
Poarta Suedeză – este singura dintre cele opt porți de acces către orașul vechi Riga care a rămas intactă. Pentru cei mai curioși nu este un loc de trecut cu vederea, pentru că este învăluit într-o aură de mister. Despre construcția sa se povestesc mai multe legende pe care le veți descoperi doar mergând acolo;
Turnul de Pulbere – pentru cei care iubesc istoria, Turnul Pulberei este o oprire de neratat în timpul unei vizite la Riga. În vremuri străvechi, Turnul făcea parte din zidurile orașului. Mai târziu a devenit depozit pentru praful de pușcă, iar astăzi găzduiește Muzeul Războiului. Perioada cea mai reprezentată este cea de la Primul Război Mondial până la Independența Letoniei, cu expoziții de arme, uniforme, armament și tunuri. Nu lipsesc fotografiile lui Stalin și Lenin;
Monumentul Libertăţii – la intrarea în Orașul Vechi din Riga se află simbolul independenței, sau Monumentul Libertății, cu cei 42 de metri ai săi. A fost construit în perioada interbelică de către sculptorul Karlis Zale. Milda, femeia înfățișată în partea de sus, reprezintă libertatea, iar cele trei stele pe care le ține pe cap simbolizează cele trei regiuni ale Letoniei. Numeroasele flori așezate la bază arată importanța pe care monumentul o are și astăzi pentru locuitorii din Riga;
Opera Națională Letonă – în centru, între Orașul Vechi și zona nouă, se află Opera Națională Letonă. Teatrul, care găzduiește Opera și Baletul Național, este o clădire splendidă, plină de istorie și farmec. În fiecare vară găzduiește Festivalul de Operă de la Riga. Cel mai bun moment pentru a-i admira liniile neoclasice este seara, când fațada este iluminată;
Centrs, cartierul Art Nouveau – construit în a doua jumătate a anilor 1800, Centrs este cel mai modern cartier al orașului Riga și este motivul pentru care capitala Letoniei este numită Parisul Estului. În Centrs există peste 800 de clădiri Art Nouveau (sau Liberty) care prezintă decorațiuni florale, statui și interioare foarte ornamentate. O clădire Art Nouveau foarte frumoasă și caracteristică este prezentă și în Orașul Vechi, este Casa Pisicii – The Cat House o casă galbenă construită de Friedrich Scheffel, pe al cărei acoperiș se află o pisică grațioasă din bronz.
Făceți-vă timp pentru a rătăci fără un scop anume și descoperiți cele mai vechi colțuri ale orașului, apoi îndreptați-vă către parcurile care despart orașul vechi de bulevardele Kalpaka Bulvāris și Merķeļa Iela, pentru a petrece timp în natură. Turul Canalului Riga este ideal în zilele de primăvară sau de toamnă, când zonele verzi din jurul căii navigabile sunt colorate.
Pentru cei care iubesc viața de noapte capitala letonă are o vastă ofertă de cluburi, pub-uri și discoteci. Cele mai multe dintre acestea sunt concentrate în Orașul Vechi unde vara sunt amenajate și zone exterioare cu mese și scaune. Plimbându-vă pe străzile centrului veți avea ocazia să întâlniți tineri, turiști și localnici care caută locul ideal pentru a petrece seara. Pe strada principală Kaļķu iella veți găsi cluburi mai frecventate de turiști și studenți, dar mergând pe străduțele secundare veți găsi locuri deosebite care cu siguranță vor însenina seara.
În ceea ce privește gastronomia, bucătăria din Riga este cu siguranță influențată de multiple culturi gastronomice europene și este ieftină. Felurile principale de mâncare sunt pe bază de pește, carne, cât și supe. Peștele este regele bucătăriei letone și este gătit atât afumat, marinat, cât și prăjit. Se consumă în special: somonul, heringul, anghila și sardinele. Cât despre carne, vei găsi mai ales carne de porc. Iubitorii de brânzeturi se pot bucura și de produsele lactate letone, care sunt foarte cunoscute.
Pentru pasionații de shopping, în centrul orașului există numeroase străzi și alei pe care vă pot dezvălui dorința de cumpărături nestăpânite pentru a duce acasă ceva util și ieftin.
Piețele sunt toate diferite, fiecare cu atmosfera ei, plus că există numeroase mici magazine de artă cu obiecte realizate de designeri locali, iar fiecare dintre ele spune povestea orașului Riga, prin obiecte.
În ceea ce privește cazarea, centrul orașului este cea mai bună zonă cu hoteluri care oferă servicii excelente și de înaltă calitate. Dacă doriți să experimentați viața de zi cu zi a letonilor, centrul orașului este mai recomandat decât Orașul Vechi. Zonele din jurul străzilor Brīvības iela și Krišjāņa Valdemāra cele mai bune zone de cazare din Riga.
Pentru a ajunge în capitala letonă, Austrian Airlines, LOT și Lufthansa sunt cele mai populare companii aeriene care operează zboruri pe ruta din Bucureşti către Riga.
Orașul Riga are un Aeroport Internațional, situat la 14 km de centrul orașului, de unde există diverse conexiuni de taxi și autobuz. În plus, există o rețea completă de transport care include trenuri, ce leagă Riga de toate marile orașe europene, tramvaie, troleibuze și autobuze care fac toate cartiere ale orașului ușor accesibile. Deplasarea prin Riga este foarte simplă, chiar și pentru turiști, întrucât orașul este dotat cu transport public foarte eficient, care circulă continuu de la orele 5.00 dimineața până la orele 24.00 noaptea.