ANAF – Inspectorii antifraudă fiscală verifică veniturile obţinute din activitatea online

Social

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) verifică veniturile obţinute din activităţi specifice mediului online, precum monetizarea publicării de conţinut multimedia pe website-uri, reţele de socializare şi platforme audio-video sau din vânzarea de programe/aplicaţii software pe platforme dedicate, a anunţat miercuri instituţia într-un comunicat.

“ANAF se adaptează evoluției tehnologiei și verifică veniturile obținute din activități specifice mediului online, precum monetizarea publicării de conținut multimedia pe website-uri, rețele de socializare și platforme audio-video (Facebook, YouTube s.a.), sau din vânzarea de programe/aplicații software pe platforme dedicate, precum Google Play Store.

Astfel, de la începutul anului 2021, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au inițiat controale pentru verificarea veniturilor persoanelor care desfășoară astfel de activități. Până în prezent, s-a constatat că 35 persoane au obținut venituri de cca 26,33 milioane lei, pe care au omis să le declare, parțial sau integral. Pentru recuperarea obligațiilor fiscale nedeclarate au fost emise deja decizii de impunere.

Una dintre cele mai mari sume nedeclarate, identificată până în prezent, este de 2,11 milioane lei. Aceasta a fost obținută în perioada 2016-2017 de către o persoană născută în anul 1993, care a monetizat prin Google AdSense traficul generat de conținutul publicat pe un site web. Pe numele acestei persoane a fost emisă Decizie de impunere pentru suma de 483.587 lei.

Trebuie menționat că, în aceeași măsură, există și persoane care și-au declarat veniturile obținute din aceste activități. De exemplu, o persoană născută în 1985 a obținut în perioada 2020-2021 venituri totale de cca 1,70 mil lei și a depus Declarația Unică, în care a declarat venitul net impozabil obținut în 2020, și a achitat impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente.

Inspectorii antifraudă fiscală vor continua să verifice veniturile obținute din activități specifice mediului online pentru asigurarea creșterii gradului de fiscalizare și a conformării voluntare în rândul tuturor categoriilor de contribuabili.

ANAF recomandă tuturor celor care desfășoară, sau intenționează să înceapă, o astfel de activitate, să se asigure că declară și achită toate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *