Agenţia Europeană a Medicamentului – Varianta Omicron ne va scoate din pandemie

Externe

Răspândirea variantei omicron a SARS-CoV-2 va transforma covid-19 într-o boală endemică, cu care oamenirea poate învăţa să trăiască, preconizează Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.

EMA îşi exprimă totodată îndoiala cu privire la administrarea unei a patra doze de vaccin anticovid populaţiei europene şi apreciază că vaccinarea repetată antcovid nu este o strategie ”durabilă”.

”Nimeni nu ştie exact când ne vom afla la capătul tunelului, dar vom ajunge acolo”, a declarat marţi şeful strategiei de vaccinare la EMA, cu sediul la AMsterdam, Marco Cavaleri.”Odată cu creşterea imunităţii în rândul populaţiei şi cu omicron va exista multă imunitate naturală, în afară de vaccin şi vom avansa rapid către un scenariu care va fi mai aproape de endemic”, a aprecat într-o conferinţă de presă Marco Cavaleri.Însă, a subliniat el, ”nu trebue să uităm că ne aflăm în continuare în pandemie”.

Filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a subliniat, la rândul său, că în prezent este imposibil ca noul coronavrus să fie catalogat drept endemic – adică la fel ca gripa. ”Avem în continuare un virus care evoluează destul de rapid şi care ridică noi provocări. Nu ne află, aşadar, în punctul în care să-l putem califica drept endemic”, a subliniat însărcinata cu Situaţii de Urgenţă la OMS Catherine Smallwood.

Peste jumătate dintre europeni ar putea contracta varianta omicron în două luni, având în vedere ”tsunamiul” actual, preconizează OMS Europa. OMS Europa avertizează, de asemenea, că lupta împotriva covid-19 cu doze ”booster” anticovid actuale nu este o strategie viabilă, o părere împărtăşită de EMA.

”Dacă avem o strategie în care să administrăm (doze) «booster» la patru luni, vom ajunge să avem probleme cu reacţia imunitară”, avertizează Marco Cavaleri.
”Iar în al doilea rând există, bineînţeles, riscul săturării populaţiei de administrarea continuă a unor doze «booster»”, avertizează el.

Statele este necesar să înceapă mai degrabă să se gândească la o administrare a unor doze ”booster” la o perioadă lungă de timp şi să le administreze la începutul iernii, la fel ca pe vaccinul antigripal. În pofida faptului că varianta omicron pare mai contagioasă decât celelalte variante, studii au relevat un risc mai mic de spitalizare în urma unei infecţii cu această variantă – estimat undeva între o trerime şi jumătate faţă de riscul de spitalizare al variantei indiene (Delta) -, potrivit EMA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *