vladimir putin

Vladimir Putin a dat ordin armatei sale să înlesnească trimiterea unor combatanţi „voluntari” în Ucraina

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin vineri armatei sale să înlesnească trimiterea unor combatanţi „voluntari” în Ucraina, ca răspuns la trimiterea, potrivit lui, de „mercenari” de către Occident, şi a aprobat transferul sistemelor de rachete occidentale capturate de la ucraineni combatanţilor rebeli susţinuţi de ruşi în Donbas, relatează AFP şi Reuters.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a propus predarea sistemelor antitanc de fabricaţie americană, cum ar fi Javelin şi Stinger, combatanţilor din regiunile rebele Lugansk şi Doneţk.

Exprimându-se în cadrul unei reuniuni a Consiliului Securităţii Rusiei, pe care l-a convocat vineri, Putin a aprobat această idee.
Preşedintele rus a spus de asemenea că cei care doresc să se ofere ca voluntari pentru a lupta de partea forţelor susţinute de Rusia să o poată să o facă.

„Dacă vedeţi că unii oameni vor să se ducă acolo în mod voluntar şi nu numai pentru bani ca să-i ajute pe cei care trăiesc în Donbas, în estul Ucrainei, atunci trebuie să vii în întâmpinarea lor şi să îi ajuţi să se ducă în zona de luptă”, a spus Vladimir Putin, ca răspuns la o propunere a ministrului său al apărării.

Serghei Şoigu a declarat că există 16.000 de voluntari în Orientul Mijlociu care sunt gata să vină să lupte de partea separatiştilor din Donbas.

Decizia Moscovei de a trimite „voluntari” în Ucraina intervine după ce Pentagonul acuzase Rusia că recrutează mercenari sirieni cu experienţă în gherila urbană pentru a lupta în Ucraina.

Rusia, care a lansat o invazie în Ucraina în 24 februarie şi a întâmpinat o rezistenţă la care nu se aştepta, a început să recruteze combatanţi sirieni pentru a-i utiliza în preluarea controlului asupra zonelor urbane, a avertizat recent Ministerul american al Apărării, potrivit AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *