Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a participat luni, 21 martie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe. Agenda reuniunii s-a concentrat pe două teme majore, ce au vizat Busola Strategică, respectiv agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, informează MApN într-un comunicat .
“În cadrul unei sesiuni comune a miniștrilor apărării și a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene, a fost adoptată Busola Strategică a UE. Acest document va fi asumat la cel mai înalt nivel de șefii de stat și de guvern în cadrul reuniunii Consiliului European, programată pentru 24 și 25 martie.
Ministrul român al apărării naționale a evidențiat importanța documentului pentru dezvoltarea unui profil consolidat al UE pe scena globală, cu atât mai mult în contextul actual, în care invazia neprovocată şi nejustificată a Ucrainei de către Federația Rusă constituie o amenințare la adresa sistemului democratic de valori și a arhitecturii de securitate euro-atlantică.
Dezvoltarea și consolidarea unui parteneriat strategic mai ambițios între UE și NATO, precum şi menținerea unității transatlantice în abordarea provocărilor globale, au constituit aspecte de importanță majoră ale reuniunii de la Bruxelles. „Coordonarea și cooperarea UE cu NATO sunt esențiale și constituie aspecte de importanța majoră în implementarea prevederilor Busolei Strategice“, a spus ministrul Vasile Dîncu în intervenția sa.
Oficialul român a punctat că una dintre cele mai stringente nevoi, evidențiată de războiul din Ucraina, este legată de mobilitatea militară. “Trebuie să acționăm în vederea consolidării infrastructurii de transport cu dublă utilizare (dual-use) de-a lungul rețelei de transport trans-europene. Sprijinul financiar suplimentar al Comisiei pe acest palier este esențial”, a precizat ministrul Dîncu.
Totodată, Vasile Dîncu a evidențiat importanța proiectelor de dezvoltare a capabilităților, considerate facilitatori strategici, care trebuie să aibă un nivel adecvat de inclusivitate.
În cadrul unei cine de lucru, miniștrii apărării au abordat ultimele evoluții privind situația de securitate din Ucraina, generată de atacul Federației Ruse, fiind, în același timp, dezbătute demersurile de sprijinire a statului ucrainean întreprinse la nivel UE.
”Condamnăm agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Apreciem eforturile Uniunii Europene, inclusiv prin intermediul Facilității Europene pentru Pace, pentru sprijinirea acestui partener și coordonarea strânsă la nivel transatlantic”, a spus oficialul român.
De asemenea, el a evidențiat importanța Vecinătății Estice și a Mării Negre pentru securitatea europeană și a punctat necesitatea alocării de resurse adecvate pentru gestionarea eficientă a consecințelor generate de agresiunea Federației Ruse. Acest efort trebuie să acorde atenție particulară crizei umanitare și creșterii rezilienței partenerilor, în special a Republicii Moldova şi a Georgiei.
În acest sens, ministrul Vasile Dîncu a menționat contribuția României, evidențiind importanța hub-ului logistic de la Suceava pentru acordarea de asistență umanitară Ucrainei şi măsurile adoptate la nivel naţional pentru primirea refugiaților”, se arată în comunicat.