Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 85 de ani, a decis să se căsătorească cu iubita sa, Marta Fascina de 32 de ani, după aproximativ doi ani de relație în cadrul unei ceremonii simbolice, o uniune care nu are valoare juridică, relatează presa italiană.
Ceremonia a avut loc sâmbătă, 19 martie la Villa Gernetto în Brianza, unde mireasa a purtat o rochie albă,cu trenă, marca Antonio Riva, din dantelă franțuzească, iar Berlusconi a optat pentru un costum Armani, albastru. Printre cei aproximativ 60 de invitați s-au alflat Matteo Salvini si Gigi D’Alessio.
Chiar dacă ceremonia a fost una simbolică, totul s-a desfășurat cu o atenție deosebită. Oaspeții au fost invitați să se alăture cuplului la un prânz special, pregătit de restaurantul Da Vittorio, meniul fiind unul exclusivist.
La eveniment au participat toți copiii lui Silvio Berlusconi, cu excepția lui Piersilvio. Motivul oficial se datorează pandemiei, el refuzând, de mult să participe la orice eveniment în care sunt prea mulți oameni. Prezentă, evident, a fost toată familia miresei.
Marta Fascina este deputată în partidul lui Berlusconi – Forza Italia. Ea și-ar fi dorit o căsătorie adevărată, dar, potrivit zvonurilor, copiii lui Berlusconi nu ar fi fost de acord, deorece ar fi reprezentat o constrângere pentru moștenire, relateaza presa italiană.