Guvernul României a aprobat, în ședința de miercuri, normele metodologice privind crearea, amenajarea și omologarea traseelor de cicloturism.
Elaborarea acestor norme reprezintă una dintre reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin Componenta 11 – Turism și Cultură, prin care se urmărește înființarea Centrului Național de Coordonare Velo (CNCV), în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și crearea cadrului pentru operaționalizarea, la nivel național, a 3.000 km de trasee cicloturistice, având un buget dedicat de 247,5 milioane de euro.
„România are un mare potenţial în domeniul cicloturismului, dar care, în momentul de faţă, are un nivel extrem de redus de valorificare, una dintre cauze fiind lipsa unei infrastructuri specifice, în principal lipsa marcării de trasee de cicloturism”, a menționat ministrul dezvoltării.
Astfel, actul normativ stabilește:
-tipologiile, caracteristicile și clasificarea traseelor cicloturistice în funcție de nivelul teritorial (naționale, regionale și locale), nivelul de dificultate (lejer, mediu și dificil) și formă (liniar și circuit);
-omologarea, marcarea,administrarea și finanțarea traseelor de cicloturism;
-reglementarea rolului și a atribuțiilor CNCV.
Totodată, vor fi dezvoltate o platformă națională eVelo și o aplicație digitală pentru telefoane inteligente, în vederea furnizării de informații tematice despre cicloturism, și va fi elaborat un studiu privind distribuția teritorială a traseelor cicloturistice la nivel național, pe baza unor criterii-cheie (de exemplu, reducerea congestiei traficului, promovarea ecoturismului), identificând actorii relevanți și integrând inițiativele existente de consolidare a patrimoniului natural și cultural.
„Traseele de cicloturism vor permite României să participe și să contribuie la reconfigurarea rețelei europene de trasee EuroVelo și a diverselor trasee cicloturistice internaționale”, a subliniat ministrul Cseke Attila, precizând că, astfel, se va dezvolta ecoturismul și se va încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ.
Având în vedere inițiativele autorităților administrației publice locale de a amenaja trasee cicloturistice, aprobarea cadrului normativ va încuraja finanțarea unor astfel de proiecte la nivel național și va contribui la creșterea absorbției de fonduri destinate dezvoltării infrastructurii cicloturistice și a cicloturismului.