Ambasadorul Italiei – în vizită la Arad

Lifestyle

Președintele Iustin Cionca i-a primit, miercuri, la Consiliul Județean Arad, pe Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ambasadei Republicii Italiene în România, respectiv dr. Roberto Sperandio, consulul onorific al Italiei la Arad.

Președintele Consiliului Județean a cerut sprijinul Ambasadei în prezentarea proiectelor județului Arad mediului de afaceri italian, în contextul în care avem în derulare investiții de peste 4 miliarde de euro în județ. Iustin Cionca a prezentat proiectele de infrastructură rutieră, insistând asupra drumului expres Arad-Oradea și asupra proiectului strategic de modernizare a drumurilor din nordul județului Arad (în valoare de peste 50 milioane de euro). De asemenea, președintele Iustin Cionca a explicat faptul că la Arad sunt în construcție spitale noi, dar, din păcate, în România sunt prea puțini experți în proiectarea tehnică și execuția lucrărilor de acest gen, de aceea ar fi binevenită participarea la licitații a companiilor occidentale care au experiență.

Pe agenda discuțiilor s-au regăsit inclusiv învățământul dual, mobilitatea forței de muncă, respectiv oportunitățile oferite de Planul Național De Redresare Și Reziliență.
,,Îi mulțumesc Excelenței Sale că a inclus Aradul în cadrul vizitelor efectuate. Am avut o discuție extinsă pe mai multe domenii despre dezvoltarea cooperării dintre Arad și partenerii italieni. Vom avea investiții foarte mari în anii următori în domeniul infrastructurii medicale, a drumurilor județene, apă-canal, iar la nivelul comunităților locale, în introducerea rețelelor de gaz, și vom avea nevoie de firme cu experiență în domeniu”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *