trump-kim

Summitul Trump – Kim din Vietnam s-a încheiat fără un acord

Externe Actualitate

Cel de-al doilea summit dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a încheiat joi, la Hanoi, fără un acord privind denuclearizarea Coreei de Nord, a anunţat Casa Albă, citată de agenţiile de presă.

Cei doi lideri au părăsit joi, în convoaie separate, hotelul unde s-a desfăşurat summitul, fără ceremonie publică de semnare a unui acord.

„Cei doi lideri au discutat diverse mijloace de a avansa în privinţa denuclearizării şi conceptelor de resort economic”, a precizat, într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

„Nu s-a ajuns la niciun acord de această dată, dar echipele lor sunt nerăbdătoare să se întâlnească în viitor”, a adăugat ea, precizând de asemenea că cei doi lideri au avut „întâlniri foarte bune şi constructive”.

Într-o conferință de presă susținută la Hanoi, Donald Trump a declarat că timpul petrecut cu Kim Jong-un a fost „foarte productiv”, dar că „nu va fi semnat niciun acord astăzi.”

„E un tip pe cinste, o figură. Aveam câteva opțiuni pregătite, însă am decis să nu mergem mai depare cu niciuna dintre ele. Uneori trebuie să te retragi. A fost una dintre acele ocazii”, a spus liderul de la Casa Albă, informează CNN.

Întrebat de jurnaliști dacă liderul de la Phenian a cerut relaxarea sancțiunilor, Trump a preciza că summitul s-a încheiat brusc tocmai din cauza discuțiilor despre sancțiunile impuse Coreei de Nord.

Practic, ei voiau ridicarea completă a sancțiunilor, iar noi nu putem face asta.N-am renunțat. Ei au un potențial uriaș, incredibil. El (n.r – Kim) dorește denuclearizarea, dar vrea să facă asta în zone mai puțin importante decât cele pe cale le vrem noi. Kim are o anumită viziune, care nu coincide tocmai cu viziunea noastră, dar e mai aproape de unde ne situam în urmă cu un an. În cele din urmă, vom ajunge acolo.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *