Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, şi ministrul Învăţământului Superior din Cuba, Jose Ramon Saborido Loidi, au semnat, luni 6 iunie, Programul de cooperare în domeniul învăţământului superior între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Învăţământului Superior din Republica Cuba, informează Ministerul Educației într-un comunicat.
“Programul de cooperare în domeniul învăţământului superior reprezintă cadrul necesar pentru continuarea cooperării între instituţiile de învăţământ superior din România şi Cuba pe teme de interes comun, valorificând inovarea şi schimbul de experienţă şi bune practici. Programul de cooperare prevede, de asemenea, acordarea, în regim reciproc, de burse de studii pentru toate ciclurile universitare în domenii de interes comun.
In cadrul întrevederii bilaterale, cei doi miniştri au apreciat dinamica procesului de cooperare universitara, precum şi preocupările comune în domeniul educaţiei. Sorin Cimpeanu a menţionat oportunitatea de a valorifica acordurile de parteneriat interuniversitare prin programul european Erasmus+, precum şi prin programele dezvoltate de Agenţia Universitară a Francofoniei.
La intalnire a participat si ministrul Culturii, domnul Lucian Romascanu. Se remarca in mod deosebit sustinerea Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadorului României la Havana, doamna Theodora Magdalena Mircea, care a materializat astfel demersurile diplomatice initiate de o lunga perioada de timp pentru cooperarea in domeniul educatiei intre România si Republica Cuba.
Evenimentul de astăzi face parte din programul ministrului Învăţământului Superior din Cuba, Jose Ramon Saborido Loidi, aflat în vizită în România alături de o delegaţie de 12 rectori ai universitatilor din Cuba. În acest context, demnitarul cubanez va fi prezent la o serie de acţiuni care vizează dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor bilaterale româno-cubaneze în domeniul învăţământului superior.
De mentionat ca este prima vizită a unui ministru cubanez al educaţiei în România, fiind si primul membru al Guvernului cubanez care viziteaza România după 1990 şi marchează potentialul de colaborare între universităţile româneşti şi cele cubaneze, in cadrul mai larg al sustinerii activitatilor de dezvoltare a internationalizarii activitatii universitatilor romanesti.
În marja evenimentului de astăzi au fost semnate deja 18 acorduri bilaterale de cooperare cu universitati din Cuba.
Universitatile romanesti care au semnat astazi acorduri bilaterale sunt: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi si Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Zilele urmatoare se vor semna alte 20 de acorduri bilaterale de catre Universitatea Transilvania din Brasov, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea de Medicina, Farmacie, Stiinta si Tehnologie „George Emil Palade” din Targu Mures, Universitatea „1 decembrie” din Alba Iulia, Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti si Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
In total, 11 universitati romanesti vor semna acorduri de colaborare cu 12 universitati cubaneze.
Delegaţia rectorilor cubanezi este formată din conducătorii următoarelor universităţi: Universitatea din Holguin, Universitatea din Matanzas „Camilo Cienfuegos”, Universitatea din Est, Universidad de Ciencias Medicas de La Habana (UCMH)/Universitatea de Stiinţe Medicale, Universitatea de Informatică, Universitatea din Artemisa, Universitatea din Pinar del Rio, Universitatea Agricolă din Havana „Fructuoso Rodriguez Perez”, Universitatea de Arte, Universitatea Tehnologică din Havana „Jose Antonio Echevarria” şi Universitatea Sancti Spiritus şi Universitatea din Ciego de Avila”, se arată în comunicat.