FRF – precizări în ceea ce privește rezultatele Echipei Naționale de Fotbal a României

Sport

FRF a luat decizia, în urma unei analize ample și a discuției de joi cu selecționerul Edward Iordănescu, de a-l susține în continuare ca antrenor al primei reprezentative de fotbal a României.

Ca urmare a rezultatelor înregistrate de echipa națională a României în meciurile din luna iunie, la sediul Federației Române de Fotbal a avut loc în această dimineață o întâlnire între administrația FRF, reprezentată de directorul tehnic Mihai Stoichiță și președintele Răzvan Burleanu, și domnul Edward Iordănescu, se precizează într-un cominicat FRF.

Conform documentului, ”în urma discuțiilor avute, Federația Română de Fotbal își reafirmă sprijinul pentru Edward Iordănescu”.
“Suntem într-un moment greu pentru fotbalul românesc. Putem spune că nu mai este vorba de un accident. Am schimbat selecționerii, însă rezultatele nu sunt mai bune, ba din contră, aș putea spune. De data aceasta nu vom mai interveni la nivelul băncii tehnice. E momentul să privim adevărul, chiar dacă nu ne place, și să luăm niște decizii tehnice ferme! Vom analiza bine această perioadă FIFA, una mai lungă decât de obicei, cu patru meciuri. Considerăm că ar trebui să fie o onoare să reprezinți o țară întreagă pentru oricine! Edward Iordănescu are parte de toată încrederea noastră și are misiunea de a reclădi Echipa Națională. Îi vom oferi tot sprijinul!”, a spus Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal.

“Federația Română de Fotbal a respectat toate contractele pe care le-a avut cu selecționerii Echipei Naționale și toate deciziile au fost luate în urma unor analize ample la nivelul Comisiei Tehnice a FRF. Traversăm unul dintre cele mai dificile momente din ultimii 10 ani, la nivelul primei reprezentative. Nu putem accepta mediocritatea în teren, niciodată nu se va întâmpla acest lucru. Ne-am așteptat și ne-am dorit rezultate mult mai rapide în urma performanțelor jucătorilor de U21 din 2019 și din 2021 sau să continuăm succesul calificării la EURO 2016. Din păcate, aceste meciuri au arătat nivelul nostru de astăzi și că suntem departe de ținta stabilită.

Dar știm totodată că cei mai mulți dintre jucători își doresc să facă performanță în tricoul echipei naționale și să aducă bucurii suporterilor noștri, alături de staff-ul tehnic. Am avut o discuție cu Edward Iordănescu și am decis să continuăm colaborarea. Cred cu tărie că Echipa Națională trebuie să fie pentru orice fotbalist român apogeul profesional, să fie întotdeauna o prioritate pentru el! Cu mult mai multă muncă și sacrificii vom putea să construim din nou o echipă cu șanse reale de calificare la turneele finale”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, potrivit comunicatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *