Atenţionare de călătorie în Republica Bulgaria

Social

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria pe ruta Ruse – Yablanitsa – Sofia – Kulata că, în perioada 21 iunie – 30 septembrie 2022, circulaţia rutieră pentru transportul greu de marfă cu masa totală de peste 12 tone, pe tronsonul rutier situat între km 30 şi km 47 pe autostrada HEMUS, care leagă Sofia de Yablanitsa (segment al rutei Sofia-Ruse), va fi oprită în ambele sensuri, din cauza începerii activităţilor de completare a conexiunilor transversale între cele două conducte de circulaţie ale tunelului Vitiniya şi a activităţilor de reparare a instalaţiilor de siguranţă ale celui de-al 4-lea viaduct, pe sensul de mers către Sofia, în dreptul km 35 + 144 şi km 35 + 760, precum şi pe sensul de mers către Varna, la viaductele din dreptul km 33 + 910 şi km 34 + 220.

Mijloacele de transport marfă cu masa totală mai mare de 12 tone care se deplasează dinspre Sofia către Varna sau Ruse vor circula pe un traseu ocolitor prestabilit, respectiv, de la nodul de comunicaţie rutieră „Vitinska reka” în dreptul km 30 al autostrăzii pe drumul I-1 Sofia-Botevgrad, pe drumul II-17 până la nodul de comunicaţie rutieră „Botevgrad”, în dreptul km 47 al autostrăzii.

Mijloacele de transport cu masa totală mai mare de 12 tone care se deplasează dinspre Ruse sau Varna către Sofia vor circula pe traseul ocolitor prestabilit de la nodul de comunicaţie rutieră „Botevgrad”, în dreptul km 47 al autostrăzii pe drumul II-17 şi drumul I-1 Sofia-Botevgrad până la nodul de comunicaţie rutieră „Vitinska reka” în dreptul km 30 al autostrăzii.

Măsura opririi circulaţiei rutiere pentru categoria de autovehicule menţionată mai sus nu se aplică autovehiculelor cu masă totală mai mare de 12 tone care efectuează transport de pasageri, precum autobuzele sau autocarele.
În zona de reparaţii menţionată, circulaţia autoturismelor şi autocarelor se va desfăşura după cum urmează:
– prin conducta de trafic a tunelului Vitiniya pe sensul de mers către Sofia, în ambele direcţii;

– pe tronsonul rutier între km 32 şi km 34, pe sensul de mers către Sofia, cu câte o bandă de circulaţie pe fiecare sens, în ambele direcţii;
– pe tronsonul rutier între km 34 şi km 36, pe sensul de mers către Varna, cu câte o bandă de circulaţie pe fiecare sens, în ambele direcţii.
MAE recomandă şoferilor români să conducă preventiv, să respecte regimul de viteză aplicat traseelor ocolitoare menţionate – de până la 50km/h, să respecte în mod strict semnalizarea rutieră montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului şi să îşi aleagă cu atenţie itinerariul rutier corespunzător în momentul achiziţionării taxelor de drum – TOLL.

În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a şoferilor români, achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Toţi cei interesaţi, persoane fizice şi firme de transport, pot obţine informaţii relevante, după cum urmează:
– privind vinieta electronică şi taxele de drum tip TOLL – www.bgtoll.bg/ro/;

– privind situaţia traficului prin punctele de trecere a frontierei bulgare – www.mvr.bg/gdgp/;
– privind starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
– privind regimul vamal la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677(Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens;

– privind starea vremii – www.weather.bg.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteolaram.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *