Numărul de persoane care au solicitat azil în Uniunea Europeană a cunoscut un salt semnificativ anul trecut, pe fondul războaielor şi conflictelor din lume, relatează marţi DPA.
Statele membre au primit aproximativ 648.000 de cereri în 2021, echivalent cu o treime mai mult decât în anul precedent, a anunţat marţi Agenţia Uniunii Europene pentru Azil (EUAA).
Cele mai mari grupuri de solicitanţi au fost din Siria, cu 117.000 de cereri, şi Afganistan, 102.000, aceştia din urmă fugind din ţară după ce talibanii au preluat din nou pe puterea în august anul trecut.
Minorii neînsoţiţi au reprezentat aproximativ 23.600 de solicitanţi, potrivit agenţiei, cu două treimi mai mult decât în 2020.
Din total, aproximativ 70% dintre solicitanţi erau bărbaţi şi jumătate din toţi solicitanţii aveau vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani.
Autorităţile din statele membre au luat aproximativ 535.000 de decizii în primă instanţă şi au acceptat aproximativ una din trei dintre aceste cereri.
Ele au acordat statutul de refugiat pentru 118.000 de persoane şi 64.000 de solicitanţi au primit statut de protecţie subsidiară.
Germania a primit cele mai multe cereri de azil în 2021, 191.000, urmată de Franţa, Spania şi Italia.
În acest an, situaţia din Europa este în mare măsură marcată de fluxul de refugiaţi în urma războiului Rusiei în Ucraina, intrat acum în a cincea lună.
Autorităţile UE au acordat până acum protecţie temporară pentru mai mult de 3,4 milioane de refugiaţi ucraineni, conform cifrelor recente EUAA.
Statutul de protecţie temporară oferă persoanelor un permis de şedere pentru un an şi acces la piaţa muncii şi la educaţie în ţările UE fără o birocraţie extinsă.