PMB a alocat 11 milioane de lei pentru exproprieri, în cadrul proiectului Străpungere Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu

Social

Primăria Capitalei va realiza străpungerea Nicolae Grigorescu – Splaiul Dudescu în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 4, anunţă primarul general, Nicuşor Dan, într-o postare pe pagina de facebook.

“Prin proiectul de rectificare bugetară pe care îl voi supune aprobării consilierilor generali în ședința CGMB de miercuri, 31 august 2022, am alocat 11,3 milioane lei pentru realizarea exproprierilor necesare execuției etapei a doua a proiectului Străpungere Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu.

Etapa a doua presupune lărgirea la trei benzi pe sens a străzii Iuliu Hațieganu, între pasajul peste Dâmbovița și Calea Vitan, pe o lungime de 1,3 kilometri.
Vom realiza străpungerea Nicolae Grigorescu – Splaiul Dudescu în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 și Primăria Sectorului 4: Primăria Capitalei finanțează exproprierile, iar primăriile celor două sectoare vor asigura execuția lucrărilor.

P.S. Gabriela Firea pretinde că ne-a lăsat acest proiect la cheie. A uitat un mic detaliu: să lase și banii necesari”a scris Nicușor Dan pe pagina de facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *