Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 22 septembrie 2022, la New York, la reuniunea de nivel înalt a Consiliului de Securitate al ONU, dedicată temei menținerii păcii şi securității în Ucraina, în contextul participării la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.
Cu ocazia reuniunii, ministrul Bogdan Aurescu a transmis un mesaj prin care a reiterat condamnarea războiului de agresiune, neprovocat și nejustificat, declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, subliniind caracterul complet inacceptabil al recentei escaladări din partea Rusiei prin decizia de a susține organizarea de așa-zise „referendumuri” pentru anexarea unor teritorii ocupate de trupele ruse și prin proferarea de amenințări cu folosirea armei nucleare.
Ministrul afacerilor externe a subliniat în mesajul său că România a sprijinit Ucraina din prima zi a acestei agresiuni și a evidențiat faptul că este inadmisibil ca acțiunile unui stat membru permanent al Consiliului de Securitate, respectiv F. Rusă, să pună în pericol ordinea internațională bazată pe reguli.
Șeful diplomației române a evidențiat faptul că atrocitățile comise de trupele ruse au șocat comunitatea internațională, subliniind că aceste acte nu pot rămâne fără răspuns în plan internațional, fiind necesară tragerea la răspundere a celor vinovați.
Ministrul Aurescu a reafirmat angajamentul de lungă durată al României de a promova respectarea dreptului internațional, ca pilon fundamental al politicii externe a României, și a trecut în revistă seria de acțiuni recente inițiate de România, între care depunerea la 13 septembrie 2022 a Declarației de Intervenție în procedurile inițiate de Ucraina contra Federației Ruse la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) și depunerea la 16 septembrie la Grefa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a cererii de intervenție a României în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă de acest stat împotriva Federației Ruse la Curte, la 28 februarie 2022.
La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU au participat reprezentanți de nivel înalt ai statelor membre permanente ale CS ONU, fiind prezidată de către ministrul pentru Europa și al afacerilor externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, în calitate de Președinție în curs a CS ONU.
Au mai participat reprezentanți ai statelor membre nepermanente ale CS ONU, printre care miniștri ai afacerilor externe din Albania, Brazilia, Gabon, Ghana, India, Irlanda, Mexic și din alte state membre ONU, printre care Ucraina, Cehia, Germania, Polonia, Lituania și Suedia, informează MAE într-un comunicat.