Rusia – „Livrările de arme ale UE către Kiev fac din blocul comunitar parte a conflictului în Ucraina”

Externe

Ministerul rus de Externe a declarat joi că livrările de arme ale Uniunii Europene către Kiev fac ca blocul comunitar să fie parte a conflictului în Ucraina, iar ţările care pompează arme Ucraina sunt „sponsori ai terorismului”, relatează Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a reiterat criticile agresive ale Moscovei la adresa Occidentului pentru că a livrat Ucrainei arme avansate în valoare de miliarde de dolari pentru a ajuta Kievul să se apere împotriva campaniei militare a Rusiei, care a ajuns în a opta lună.

Decizia UE privind crearea unei misiuni de asistenţă militară pentru regimul de la Kiev creşte implicarea UE şi o face să devină parte a conflictului în Ucraina, a subliniat Zaharova, citată de agenţiile oficiale de presă ruse TASS şi RIA Novosti, referindu-se la programul de instruire a militarilor ucraineni.

În acest context, ea a amintit că, în reuniunea lor din 17 octombrie, miniştrii de externe ai UE au anunţat lansarea unei misiuni de instruire a armatei ucrainene, care ar urma să înceapă să fie implementată peste o lună. În decurs de doi ani, această misiune, pentru care Bruxellesul a alocat 107 milioane de euro, ar urma să pregătească personal ucrainean de comandă la diferite niveluri, potrivit TASS.

„Acest pas merge mână în mână cu furnizarea de arme letale regimului de la Kiev şi creşte calitativ implicarea Uniunii Europene, făcând-o, desigur, parte a conflictului”, a declarat Zaharova.
Prin furnizarea de arme Ucrainei, Occidentul se apropie de linia periculoasă a unei confruntări militare directe cu Rusia, a avertizat Zaharova, potrivit RIA Novosti.

„Ţările membre NATO, de parcă ar fi într-o competiţie, continuă să pompeze în regimul de la Kiev armament, muniţii, îi furnizează informaţii operative, antrenează soldaţii ucraineni, oferă îndrumări privind desfăşurarea acţiunilor militare, apropiindu-se astfel de linia periculoasă a unei confruntări militare directe cu Rusia”, a avertizat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Ajutorul militar occidental pentru Ucraina, a adăugat Zaharova, totalizează deja 42,3 miliarde de dolari, dintre care mai mult de jumătate revin SUA.

În aceeaşi conferinţă de presă, Maria Zaharova a mai spus că Moscova a fost gata să-şi crească exporturile de alimente şi îngrăşăminte pentru a contribui la evitarea unei crize alimentare globale, dar a fost blocată de către SUA.
Washingtonul îi „şantajează” şi „persecută”pe cei care încearcă să facă comerţ cu Rusia şi prin aceasta compromite securitatea globală, a afirmat ea.

SUA nu vizează direct exporturile agricole ruseşti, dar sancţiunile impuse Rusiei în domeniile transportului maritim, al asigurărilor, logisticii şi infrastructurii de plăţi împiedică capacitatea Rusiei de a exporta îngrăşăminte şi produse chimice esenţiale, susţine Moscova.

Rusia face obiectul unor drastice sancţiuni occidentale după invazia sa în Ucraina, declanşată la 24 februarie, prima agresiune de acest tip în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *