antrenor halep

Daniel Dobre – noul antrnor al Simonei Halep

Sport Actualitate

Simona Halep are un nou antrenor. Românca le-a dezvăluit jurnaliștilor de la Miami că Daniel Dobre va fi antrenorul cu normă întreagă cu care fostul lider WTA va lucra începând cu turneul din Florida, acolo unde acesta se află deja.

Anunțul a fost făcut de cunoscutul jurnalist Ben Rothenberg pe contul personal de Twitter. ”Simona Halep a confirmat că și-a angajat un nou antrenor cu normă întreagă: Daniel Dobre, un român cu care ea a lucrat în trecut”, a scris Rothenberg.

Decizia a fost luată de Simona, înainte de intrarea în sezonul de zgură, unul care îi poate aduce al doilea Grand Slam câștigat în carieră, Roland Garros 2019. Astfel, pică varianta propusă de francezii de la tennisactu.net, care susțineau că Halep e aproape de o colaborare cu Sascha Bajin, fostul antrenor al lui Naomi Osaka.

Daniel Dobre, noul antrenor al Simonei Halep, în vârstă de 50 de ani, despre care George Cosac (presedintele FRT) sustine că „este omul bun la toate”.

„Dacă Simona l-a cerut în staff, înseamnă că o ajută. El e omul bun la toate. De cîte ori e nevoie de el, el zice prezent”, a spus Cosac pentru Telekom Sport.

Trecerea lui Dobre în echipa Simonei a fost confirmata și de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a Romaniei.
„Ei au mai lucrat împreună și eu personal îl apreciez mult. Cred că o va ajuta mult în această perioadă de tranziție. Simona are nevoie de un om echilibrat care să se potrivească temperamentului ei”, a comentat Segărceanu.

Simona și Dobre au mai colaborat și în trecut. Dobre are o experiență vastă în tenisul românesc, este considerat unul dintre cei mai buni specialiști în creșterea tinerelor talente și a mai avut o colaborare și cu Alexandra Dulgheru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *