Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a sosit joi în Eritreea pentru o vizită surpriză de o zi, a anunţat guvernul acestei ţări închise şi autoritare din Cornul Africii, care nu a condamnat invazia rusă în Ucraina, potrivit AFP.
Vizita nu se afla pe agenda actualului turneu african al şefului diplomaţiei ruse, a doua pe continent în şase luni, în cadrul căruia s-a deplasat în Africa de Sud, Eswatini şi Angola.
Lavrov a discutat cu preşedintele Issaias Afeworki, care conduce cu o mână de fier una din cele mai închise ţări din lume, după independenţa sa faţă de Etiopia în 1993.
„Discuţiile s-au concentrat pe dinamica războiului din Ucraina şi pe consolidarea relaţiilor bilaterale în sectoarele energiei, mineritului, tehnologiei informaţiei, educaţiei şi sănătăţii”, a scris pe Twitter ministrul Informaţiei, Yemane Gebremeskel.
Eritreea este una din cele cinci ţări care au votat în martie 2022 împotriva rezoluţiei ONU de condamnare a invadării Ucrainei, alături de Rusia, Belarus, Siria şi Coreea de Nord.
Armata sa este, de asemenea, acuzată de numeroase abuzuri împotriva populaţiei civile în regiunea Tigray din nordul Etiopiei, unde a sprijinit armata etiopiană împotriva rebelilor din Tigray într-un conflict care a făcut numeroase victime, între noiembrie 2020 şi noiembrie 2022. Trupele, prezente în această regiune încă de la începutul războiului, au început să se retragă la sfârşitul săptămânii trecute, au anunţat Statele Unite şi guvernul etiopian.