Norvegia va comanda 54 de tancuri de nouă generaţie Leopard 2 din Germania

Externe

Norvegia va comanda 54 de tancuri noi Leopard 2 fabricate în Germania pentru armata sa de la grupul KraussMaffei Wegmann şi îşi va asigura o opţiune de a achiziţiona alte 18 tancuri ulterior, a anunţat guvernul vineri, potrivit Reuters.

„Ne asigurăm că avem aceleaşi tancuri ca vecinii noştri nordici şi ca mulţi aliaţi-cheie din cadrul NATO”, a declarat premierul Jonas Gahr Stoere în cadrul unei conferinţe de presă.
„Acest lucru va consolida şi mai mult relaţia noastră cu Germania”, a adăugat el.
Statul nordic membru NATO, care are o frontieră arctică de 196 km cu Rusia, plănuia să aleagă între tancurile germane Leopard 2 A7 şi cele rivale produse în Coreea de Sud de Hyundai Rotem, K2 Black Panther.

Norvegia plănuise iniţial să achiziţioneze 72 de tancuri, dar în ultimele luni a discutat despre o reducere a acestei comenzi după ce ministrul apărării a recomandat cheltuirea mai multor fonduri pe elicoptere, drone şi artilerie cu rază lungă de acţiune.

Potrivit AFP, comanda de tancuri de nouă generaţie Leopard 2 A7 va permite înlocuirea parcului existente de 36 de tancuri Leopard 2 A4 învechite, dintre care unele exemplare urmează să fie trimise Ucrainei.
Dintre ţările NATO – în prezent Germania are disponibile 321 de tancuri Leopard, Grecia are 353, Spania 327, Turcia 316, Polonia 247, Finlanda 100, Elveţia 134, Suedia 120, Canada 82, Austria 56, Ungaria 12, Danemarca 44, Portugalia 37, Norvegia 20, iar Slovacia şi Cehia au câte un tanc Leopard.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *