Memorialul dedicat marelui sportiv tulcean, proiect inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, va fi realizat și inaugurat în cursul acestui an, cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea și a Consiliului Județean Tulcea, informează Primăria Tulcea într-o postrare pe pagina de facebook.
„În acest context, ieri, 6 februarie, în ședința Consiliului Local al Municipiului Tulcea s-a aprobat parteneriatul între Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Județean Tulcea și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru construirea ansamblului memorial.
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, a vut loc prezentarea ansamblului arhitectural, conceput de un colectiv de reputați artiști contemporani, ale căror opere de artă vor însufleți Faleza ,,Ivan Patzaichin”, îmbogățind totodată patrimoniul cultural al orașului nostru.
Din partea organizatorilor au participat:
Ivona Potzaichin – Rusu – Președintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23
Teodor Frolu – Vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23
Ștefan Ilie – Primarul municipiului Tulcea (prezent prin teleconferință)
Horia Teodorescu – Președintele Consiliului Județean
George Șinghi – Viceprimar al municipiului Tulcea
,,Memorialul „Ivan Patzaichin” reprezintă o lucrare izvorâtă dintr-un efort colaborativ gândit și realizat de șase creatori contemporani care îl cunoșteau îndeaproape și îl apreciau infinit pe IVAN.
Cei cinci artiști: Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Teodor Graur, Dan Vezentan, Gyárfás Oláh, urmând viziunea lui Teodor Frolu, au conceput un ansamblu care reunește o diversitate de instanțe prin care marele dispărut rămâne veșnic în memoria colectivă și în inimile celor care l-au iubit.
Cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al Primăriei Municipiului Tulcea, monumentul va fi amplasat în 2023 pe faleza din Tulcea care îi poartă numele, din 5 septembrie 2021, ziua în care Ivan a plecat dintre noi.” (Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23), se arată în mesaj.
Mai multe informații despre proiect: https://rowmania.ro/ansamblul-arhitectural-ivan-patzaichin/