Ministerul britanic al Economiei şi Banca Angliei –  consultări pentru crearea unei lire sterline digitale

Externe

Ministerul britanic al Economiei şi Banca Angliei au început o perioadă de consultări cu companiile şi cetăţenii, ce va dura până pe 7 iunie, pentru a decide dacă se introduce în Marea Britanie o liră sterlină digitală şi pentru a stabili cum ar funcţiona, au anunţat cele două instituţii printr-un comunicat, relatează EFE.

În comunicat se precizează că decizia dacă se va crea „o monedă digitală a băncii centrale” (CBDC) va fi luată la mijlocul acestui deceniu, – cu posibila introducere a sa la finele deceniului – şi în niciun caz nu va înlocui „banul fizic” şi numerarul.
Această posibilă monedă, care ar putea să aibă numele de Britcoin sau altul, va fi „preschimbabilă cu numerar” şi va avea aceeaşi valoare economică.

Potrivit autorităţilor, va servi pentru a fi făcute plăţi prin intermediul aplicaţiilor sau portofelelor digitale de pe telefoanele mobile sau calculatoare (dezvoltate de sectorul privat), dar nu pentru a economisi, pentru că nu se adaugă dobândă.
Banca şi Executivul au ca şi prioritate ca lira digitală să fie uşor de utilizat pentru persoanele în vârstă sau vulnerabile şi subliniază că banii în numerar se vor menţine „atât timp cât vor dori cetăţenii”.
Ambele instituţii au explicat că plănuiesc să creeze această monedă, un proces care a demarat încă din 2020, în contextul apariţiei noilor tehnologii financiare şi forme de plată la nivel mondial, cu scopul de a se asigura că publicul are acces la o monedă digitală „sigură şi comodă”.

Ele subliniază că această eventuală monedă digitală emisă de către Banca Angliei va fi diferită de „criptomonedele” oferite de sectorul privat, care nu sunt reglementate, sunt lipsite de transparenţă şi au o mare volatilitate.
Ministerul şi banca centrală reamintesc faptul că SUA, China şi zona euro intenţionează, de asemenea, să introducă versiuni digitale ale monedelor lor.

Comunicatul difuzat luni, şi care a fost urmat marţi de o serie de documente explicative, semnalează că, la început, vor fi restricţii în Marea Britanie privind cantitatea de monede digitale pe care o vor putea acumula persoanele fizice şi companiile.
„Deşi numerarul nu pleacă nicăieri, o liră digitală emisă şi sprijinită de Banca Angliei ar putea fi o nouă formă de plată de încredere, accesibilă şi uşor de utilizat”, a declarat, conform comunicatului, ministrul Economiei, Jeremy Hunt.

Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a afirmat, la rândul său, că „o liră digitală va oferi o nouă formă de plată, va ajuta companiile, va menţine încrederea în bani şi va proteja mai bine stabilitatea financiară”, comparativ cu criptomonedele.
Bailey a recunoscut că introducerea unei monede digitale, care există doar în sistemele informative, nu în lumea fizică, necesită ample consultări, deoarece presupune o serie de „cerinţe tehnice” şi reprezintă „o decizie profundă pentru ţară ţară în legătură cu modul în care se folosesc banii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *