Ministerul Educației anunță repartizarea la nivel național a celor 1.200 de noi posturi de consilieri școlari aprobate în decembrie 2022. Ordinul prin care au fost redistribuite posturile a fost semnat de ministrul Educației, Ligia Deca. În urma repartizării, se ajunge la o medie națională de aproximativ un consilier la 800 de elevi, a anunțat instituția, joi înr-un comunicat de presă.
“Cele 1.200 de posturi au fost repartizate în toate cele 42 de județe, pentru acest demers fiind avute în vedere mai multe criterii obiective. În primul rând, s-au corectat decalajele istorice înregistrate între județe. În al doilea rând, s-a ținut cont de diferențele de densitate a populației școlare de la un județ la altul. Astfel, se vor înființa cabinete de consiliere școlară în unități de învățământ de dimensiune mică și medie, cele mai multe dintre acestea fiind localizate în mediul rural.
Prin alocarea noilor posturi, se va ajunge la o medie națională de aproximativ un consilier la 800 de elevi și preșcolari. Situația din anumite județe va fi vizibil schimbată, deoarece raportul consilier/număr de elevi va fi îmbunătățit chiar și de 4 ori. Cele mai multe posturi au fost repartizate în județele unde raportul era de 1 consilier la peste 3.000 de elevi, cum ar fi Prahova, Giurgiu sau Neamț.
În alte județe au fost repartizate mai puține posturi, întrucât s-a constatat că raportul mai sus menționat este mai mic: Hunedoara (raport de 1 consilier la peste 800) sau Bacău (raport 1 consilier la aproape 1.000 de elevi)
Această distribuire permite ca, mai departe, ISJ și CJRAE/CMBRAE să poată organiza concursuri pentru ocuparea celor 1.200 de posturi. Posturile vor putea fi scoase la concurs pentru perioadă determinată chiar de la momentul repartizării, urmând să fie publicat anunț pentru ocuparea acestora, în cadrul concursului național pentru posturile didactice.
În prezent, sunt încadrați 2.288 de consilieri în cabinete de asistență psihopedagogică, pentru un total de 2.751.233 elevi şi preşcolari din învățământul public de masă din țară.
Reamintim că majorarea numărului de consilieri școlari va contribui la atingerea mai multor obiective importante, precum:
-creșterea accesului elevilor și preșcolarilor la servicii de asistenţă psihopedagogică, orientare școlară și vocațională;
-extinderea rețelei de cabinete școlare de asistență psihopedagogică;
-extinderea activităților de prevenire a violenței școlare în cadrul campaniei „Nu sunteți singuri! Împreună oprim violența din școli”;
-creșterea accesului la activități de informare, consiliere și sprijin pentru elevii în risc de excluziune școlară și pentru familiile acestora.”, se arată în comunicat.