Printul Charles

Prinţul Charles – vizită istorică în Cuba

Externe

Prinţul Charles şi soţia sa Camilla se află în vizită oficială în Cuba, prima vizită a Casei Regale Britanice în această ţară.

Prințul Charles și soția sa, Camilla, au ajuns la Havana, duminică. Cuplul regal a fost întâmpinat pe aeroport de către ministrul adjunct de externe cubanez Ana Teresita Gonzalez.

La scurtă vreme după sosire, Prinţul Charles a depus o coroană de flori la memorialul eroului independenţei cubaneze, Jose Marti, în Piaţa Revoluţiei din Havana, dominată de portrete uriaşe ale luptătorilor de gherilă, printre care se numără şi Ernesto „Che” Guevara.

Vizita istorică a celor doi va dura trei zile, ea făcând parte dintr-un tur al Caraibelor. În cele trei zile ale vizitei Prințul Charles și soția sa urmează să participe la un dineu oferit de președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel. Apoi, cuplul regal va vizita regiunea colonială restaurată din Havana și va participa la o paradă inedită a mașinilor antice britanice.

Această vizită are ca scop sporirea legăturilor comerciale și culturale, dar și influența politică în Cuba.

Președintele cubanez Miguel Diaz-Canel l-a vizitat pe prințul Charles în noiembrie anul trecut, la Londra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *