comisia europeana

Comisia Europeană – Guvernanții români nu au trimis nicio propunere de renegociere a PNRR

Externe

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) s-a adresat recent, printr-o scrisoare, Comisiei Europene pentru a afla care sunt consecințele faptului că statul român nu a rezolvat încă situația pensiilor speciale potrivit condițiilor agreate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Răspunsul Comisiei Europene a fost unul îngrijorător cu privire la consecințele nerespectării acestui angajament și a arătat, negru pe alb, că declarațiile politicienilor români referitoare la renegocierea PNRR au fost doar simple declarații de presă pentru publicul român.

FACIAS a semnalat faptul că nu a fost adoptată o nouă lege a pensiilor, așa cum statul român și-a asumat prin PNRR. Mai precis, legea privitoare la pensiile speciale trebuia emisă până la data de 31 decembrie 2022, însă acest demers a rămas în continuare doar la nivel de proiect legislativ.

Potrivit răspunsului Comisiei Europene, nerespectarea angajamentelor asumate prin PNRR conduce automat la blocarea celei de a treia cereri de plată pe care România trebuie să o înainteze până la 31 martie 2023. România pierde astfel sume colosale nerambursabile ce puteau fi folosite pentru investiții de anvergură.

Revizuirea PNRR, vorbe în vânt pentru presă

Comisia Europeană a transmis FACIAS că partea română nu a cerut oficial nicio revizuire sau renegociere a PNRR, în condițiile în care guvernanții români au afirmat, în repetate rânduri, că discuțiile pe această temă sunt deja începute. „În sfârșit, vă rugăm să rețineți că România nu a înaintat oficial o propunere de renegociere a PNRR”, a explicat reprezentantul Comisiei Europene în răspunsul oficial transmis către FACIAS.
Biroul de presă FACIAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *