I. În şedinţa din 20 aprilie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate, formulate de Guvernul României şi Preşedintele României, care au fost conexate, şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ‘Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare este neconstituţională, în ansamblul său.
În esenţă, Curtea a reţinut că modalitatea de constituire a dreptului de administrare asupra bunului proprietate publică, supus transferului interdomenial (din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Turda şi din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, în administrarea Consiliului local al municipiului Turda), în condiţiile legii criticate, este incompatibilă cu noţiunea şi caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică.
Curtea a mai constatat că transferul dreptului de proprietate publică de la stat către unitatea administrativ-teritorială, concomitent cu transferul dreptului de administrare asupra bunului proprietate publică, astfel cum este reglementat prin art.I pct.1 din legea criticată, se abate de la cadrul normativ general în materie şi nu îşi găseşte fundamentul într-o reglementare precisă şi previzibilă, care să instituie inclusiv condiţiile referitoare la justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional, element esenţial, de natură să evite afectarea domeniului public al statului.
În consecinţă, prevederile art.I pct.1 din legea criticată, astfel cum sunt redactate, sunt contrare dispoziţiilor art.136 alin.(2) şi (4) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea publică beneficiază de un regim de protecţie specială menit să asigure ocrotirea şi garantarea sa efectivă, precum şi eficienţa în valorificarea sa, precum şi celor ale art.147 alin.(4) din Constituţie, deoarece nu sunt respectate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la imposibilitatea constituirii dreptului de administrare concomitent cu acela de proprietate asupra bunurilor proprietate publică.
Referitor la celelalte dispoziţii din legea criticată, reţinând conexiunea logico-juridică directă dintre art.I pct.1 şi art.I pct.2 şi 3 şi 4 şi interdependenţa dintre anexele reglementate prin aceste dispoziţii legale, precum şi exigenţele de tehnică legislativă, care impun integrarea tuturor dispoziţiilor cuprinse într-un act normativ într-un cadru legislativ unitar, organizat şi coerent, Curtea a constatat că viciile de neconstituţionalitate evidenţiate se răsfrâng asupra întregului act normativ supus controlului, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii legii criticate, în ansamblul său.
II. În aceeaşi şedinţă, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, a decis:
1. Cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.101 alin.(1) pct.8 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma anterioară modificării operate prin art. unic pct.2 din Legea nr.252/2019.
În esenţă, Curtea a reţinut că, prin maniera de reglementare a regimului individualizării sancţiunii contravenţionale în ipoteza prevăzută prin textul
criticat, legiuitorul încalcă principiile legalităţii şi proporţionalităţii, ca garanţii inerente reglementării dreptului contravenţional, şi limitează posibilitatea
agentului constatator şi a judecătorului de a proceda la individualizarea administrativă şi judiciară a pedepsei, cu nesocotirea prevederilor art.1 alin.(5), ale art.53 coroborat cu art.44, precum şi ale art.124 alin.(3) din Constituţie.
2. Cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în art.378 alin.(1) lit.c) din Codul penal, care nu incriminează neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite prin act notarial.
În esenţă, Curtea a constatat o necorelare legislativă având relevanţă constituţională din perspectiva respectării dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, între dispoziţiile art.378 alin.(1) lit.c) din Codul penal şi cele ale art.375 alin.(2) din Codul civil, în condiţiile în care actualul Cod penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, constituie act normativ ulterior consacrării legislative a divorţului prin acordul soţilor în procedură notarială, în ipoteza în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi [prin Codul civil, care a intrat în vigoare în anul 2011]. Curtea a constatat că această necorelare între acte normative în vigoare determină lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a normei penale criticate contrar principiului legalităţii incriminării, prevăzut la art.1 din Codul penal şi la art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi, în consecinţă, dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie, care se referă la calitatea legii.
Totodată, Curtea a constatat că norma penală criticată este contrară dispoziţiilor art.16 alin.(1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi prin raportare la prevederile constituţionale ale art.49 alin.(1) referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor. În cauză, Curtea a constatat aplicabilitatea tezei referitoare la interzicerea discriminării din cuprinsul art.16 alin.(1) din Constituţie, având în vedere că norma incriminatoare exclude de la protecţia, prin mijloace de drept penal, persoanele îndreptăţite la pensia de întreţinere stabilită prin convenţie autentificată, încheiată în procedura notarială de divorţ.
3. Cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.159 alin.(3) teza finală din Codul penal, care priveşte sintagma „şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei”, este constituţională numai în măsura în care nu se aplică în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instanţei, într-o infracţiune pentru care legea a prevăzut în mod expres că este posibilă împăcarea.
În esenţă, Curtea a constatat că prin lipsa corelării în noul Cod penal a instituţiei împăcării, reglementată de art.159 – pentru ca aceasta să îşi poată produce efectele juridice – cu instituţia schimbării încadrării juridice, prevăzută de art.386 din Codul de procedură penală, aplicabilă în tot cursul judecăţii, se produce o ingerinţă în drepturile inculpatului sub aspectul imposibilităţii de a-şi adecva apărarea la noua configuraţie procesuală şi al împiedicării acestuia – prin fixarea termenului limită al citirii actului de sesizare ca moment final până la care poate interveni împăcarea – de a beneficia de efectele legale ale împăcării, ceea ce contravine prevederilor art.16, 21 şi 24 din Constituţie, precum şi prevederilor art.6 parag.1 şi parag.3 lit.a) şi b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii. Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
III. De asemenea, Curtea Constituţională a amânat, pentru data de 30 mai 2023, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art.15 alin.(1) şi (3) cu referire la sintagma „adunare generală” şi art.33 alin.(3) şi (4) din Legea tineretului, obiecţie formulată de Avocatul Poporului.
Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
