orban

Premierul ungar, Viktor Orban acuză UE de ungarofobie

Externe

Ungaria şi Uniunea Europeană „ar putea realiza lucruri măreţe împreună dacă Bruxelles şi-ar stăpâni ungarofobia”, a afirmat premierul ungar Viktor Orban vineri la Veszprem, transmite MTI.
Premierul ungar a inaugurat Centrul de dans şi mişcare ActiCity, construit în cadrul manifestărilor prin care este marcat statutul oraşului şi al regiunii Balaton de Capitală Culturală Europeană în 2023.

Viktor Orban le-a mulţumit UE şi „birocraţilor de la Bruxelles” pentru alegerea Veszpremului „şi astfel a Ungariei”.
Această performanţă arată că „Ungaria şi Bruxellesul ar putea face lucruri măreţe împreună dacă birocraţii de la Bruxelles ar reuşi să-şi stăpânească bine-dezvoltata ungarofobie”, a declarat premierul ungar.
„Ce păcat că exemplul Veszpremului este excepţia şi nu regula”, a adăugat acesta.

El a amintit că „UE a fost creată ca o formă modernă de cooperare europeană pentru a obţine pacea şi prosperitatea”, dar astăzi „suntem afundaţi într-un război”, iar situaţia şi perspectivele economice sunt sumbre.
„Dacă Uniunea Europeană nu-şi poate îndeplini misiunea iniţială, la ce ajută?”, a comentat Orban, concluzionând că, în lipsa unui răspuns, „zilele minunatelor tradiţii şi programe cum este Capitala Culturală Europeană sunt numărate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *