vladimir putin

Vladimir Putin susținut pentru un nou mandat la prezidenţialele din 2024

Externe

Propunerea partidului social-democrat „Rusia Justă” de a-l desemna pe preşedintele Vladimir Putin drept candidat la următoarele alegeri prezidenţiale din 2024 arată sprijinul de care se bucură actualul şef al statului rus, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de EFE.

“Da, am observat această iniţiativă. Este cu siguranţă un alt important indicator al nivelului de susţinere a preşedintelui atât la nivelul forţelor politice din statul nostru, cât şi în rândul populaţiei în general”, a afirmat Peskov într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Peskov, “nivelul de susţinere (a lui Putin) este foarte ridicat” – “Nivelul de consolidare (a societăţii) în jurul preşedintelui este mare”, a adăugat acesta.
În cursul congresului partidului Rusia Justă, care a avut loc sâmbătă la Moscova, Serghei Mironov, liderul formaţiunii (o excrescenţă a Rusiei Unite, aflată la putere) a propus „nominalizarea lui Putin ca preşedinte al Rusiei la următoarele alegeri din 2024”.

Mironov, care a candidat la alegerile prezidenţiale din 2012, a precizat că este posibil ca alegerile să nu aibă loc la data programată din cauza conflictului cu Ucraina vecină, dar a subliniat importanţa unui „sprijin larg” pentru preşedintele în exerciţiu.

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) a aprobat săptămâna trecută organizarea de alegeri în timpul aplicării legii marţiale, fie pe întreg teritoriul ţării, fie în anumite teritorii unde este în vigoare starea de război, cum ar fi regiunile ucrainene anexate de Kremlin (Doneţk, Lugansk – est, Herson şi Zaporojie – sud).
La sfârşitul lunii aprilie, Kremlinul a declarat că, în pofida tentativelor de ingerinţă din partea Occidentului, Rusia va organiza alegerile locale în septembrie şi prezidenţiale în martie 2024, alegeri la care se aşteaptă ca actualul lider rus să candideze pentru realegerea sa în funcţie.

În februarie, Putin a subliniat că “atât alegerile locale şi regionale din septembrie anul acesta, cât şi cele prezidenţiale din 2024 vor avea loc în strictă conformitate cu legea, respectându-se toate procedurile constituţionale democratice”.
Controversata reformă constituţională din 2020 îi permite lui Putin să candideze pentru realegerea sa atât în 2024, cât şi în 2030, notează EFE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *