Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) vă invită, şi anul acesta, la Biblioteca la firul ierbii, un proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală. Proiectul reuneşte o serie de evenimente cultural-educative, captivante şi interactive, care au ca scop încurajarea creativităţii şi dezvoltarea imaginaţiei, în rândul acestora, prin intermediul cărora să descopere lumea minunată a cărţilor şi a bibliotecii.
Activităţile din cadrul acestui proiect sunt organizate în parteneriat cu Centrul Cultural European Sector 6 şi Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „NICOLAE BĂLCESCU” Sector 4 şi cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti. Acestea sunt susţinute de personalul instituţiei, specializat în derularea activităţilor dedicate copiilor şi tinerilor.
Şi în acest an, proiectul se va derula în două parcuri bucureştene, în „luna cuptor”, în ziua de 29 iulie 2023, în parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 şi două weekenduri în luna „gustar”, respectiv 12 şi 19 august 2023, în parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4, în ambele locaţii, în intervalul orar 17:00-20:00.
Jocuri, ghicitori, ateliere de lectură şi de creativitate, ateliere de robotică sunt doar câteva dintre activităţile care vor adăuga valoare timpului petrecut în natură, alături de bibliotecarii BMB. Chiar şi personajele creative ale Teatrului de Păpuşi „Licurici” vor fi prezente, pregătite să dăruiască clipe de poveste.
Atelierele de creaţie şi lectură vor pune accent pe dezvoltarea personalităţii copiilor, permiţându-le, în acelaşi timp, să intre în lumea inedită a personajelor favorite.
Totodată, participanţii vor avea oportunitatea de a-şi face, în mod gratuit, un permis de bibliotecă.
Participarea la toate activităţile din cadrul Bibliotecii la firul ierbii este gratuită.
Despre BMB
Aflată sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, Biblioteca Metropolitană Bucureşti este o reţea de de biblioteci publice, care facilitează accesul la informare şi lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu.
Misiunea ei este de a facilita accesul gratuit şi nediscriminatoriu la drepturile culturale fundamentale, servind ca un centru comunitar care susţine activ informarea, cercetarea, educaţia şi recreerea locuitorilor din Bucureşti şi judeţul Ilfov şi care contribuie activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii bucureştenilor prin oferta ei inovatoare şi programul integrat de servicii cu caracter public.